CHIȘINĂU, 8 oct - Sputnik. Guvernul Italiei a prelungit până pe 31 ianuarie 2021 starea de urgență instituită la sfârșitul lunii ianuarie 2020. Decizia dată a fost luată în baza avizelor Comitetului Științific și Tehnic care monitorizează permanent evoluția situației epidemice pe întreg teritoriul Italiei.
Totodată, se prelungesc până la 15 octombrie toate măsurile de protecție anti-COVID, inclusiv restricțiile de călătorie în Italia. Astfel, Consulatul Republicii Moldova la Milano a explicat că rămâne în continuare interzisă intrarea în Italia a persoanelor care în ultimele 14 zile au vizitat sau tranzitat următoarele țări: Armenia, Bangladesh, Bosnia Herţegovina, Brazilia, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru, Republica Moldova, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Columbia.
Ca excepție de la această regulă, este permisă intrarea în Italia a următoarelor categorii de persoane:
- Cetățenii statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino și Statului Vatican, care au reședință/domiciliu în Italia. Aceștia pot intra în Italia, prin completarea unei declarații și cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.
- Membrii familiilor cetățenilor statelor UE, statele părți la Acordul Schengen, Regatul Unit, Andorra, Monaco, San Marino sau Vatican, care au reședința în Italia (soți, concubini, parteneri de concubinaj, copii dependenți sub vârsta de 21 de ani, ascendenți dependenți), la fel cu completarea unei declarații respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.
- Echipajele și personalul mijloacelor de transport, funcționarii și agenții, oricum ar fi numiți, ai Uniunii Europene sau ai organizațiilor internaționale, diplomații, personalul administrativ și tehnic al misiunilor diplomatice, funcționarii și angajații consulari, personal militar, italian și străin.
Pentru persoanele care sosesc din Grecia, Malta, Spania, Croaţia, Olanda, Marea Britanie, Belgia și regiunile franceze Alvernia-Rodano-Alpi, Corsica, Hauts-de-France, Île-de-France (cuprinde inclusiv capitala Paris), Noua Aquitania, Occitania, Provance-Alpi-Coasta de Azur, rămâne în vigoare obligația ca în ultimele 72 de ore înainte de a sosi în Italia să efectueze un test molecular sau antigen cu ajutorul unui tampon sau să fie supuse verificării cu teste rapide la momentul sosirii în Italia, sau în termen de 48 de ore de la data sosirii.
Până acum, în Italia au fost confirmate 333 940 de cazuri de COVID-19. În total, 235 503 s-au vindecat, iar 36 061 de pacienți au decedat din cauza complicațiilor provocate de coronavirus.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova