Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

În octombrie nu vor mai avea loc ședințele conducerii țării

© Sputnik / Miroslav RotariПрезидентура РМ
Президентура РМ - Sputnik Moldova
Abonare
Președintele Igor Dodon nu se va mai întâlni în ședința de lucru de luni dimineața cu premierul Ion Chicu și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

CHIȘINĂU, 28 sept – Sputnik. Ședințele săptămânale de luni ale conducerii de vârf a Republicii Moldova nu vor mai avea loc pe parcursul lunii octombrie. Despre aceasta a informat președintele Igor Dodon după întâlnirea de astăzi cu Ion Chicu și Zinaida Greceanîi.

„Pe data de 2 octombrie, vineri, se dă startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Cel mai probabil, ședințe în formatul acesta nu vor fi pe parcursul campaniei electorale, pentru ca să nu fie interpretări de utilizare a imaginilor sau resurselor administrative”, a declarat președintele.

Центральная избирательная комиссия - Sputnik Moldova
Politică
Alegeri prezidențiale în Moldova: Secții de votare peste hotare - câte vor fi

El spune că dialog între președinte, spicherul și premier va fi, dar nu în format public. Cu referire la declarațiile apărute în spațiul public, despre pretinse falsificări și fraudare a alegerilor, șeful statului spune că „sunt lipsite de sens”.

„Noi nu vedem care este logica acestor declarații. Ați văzut că pentru numărul secțiilor de votare peste hotare s-a votat practic unanim – opt din nouă membri ai CEC-ului”, a mai spus Igor Dodon.

Amintim, sâmbătă Comisia Electorală Centrală a decis numărul secțiilor de votare pentru scrutinul din 1 noiembrie, care urmează a fi deschise în străinătate. Potrivit deciziei, cel mai mare număr de secții – 30, vor fi deschise pe teritoriul Italiei. Per total, în statele din Uniunea Europeană vor fi deschise 86 de secții. În Federația Rusă, CEC a decis deschiderea a 17 secții de votare. Totodată, Comisia a decis și asupra numărului de secții în stânga Nistrului. Astfel, cetățenii cu drept de vot din localitățile din regiunea transnistreană vor putea vota în cadrul celor 42 de secții de votare care urmează a fi deschise.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0