Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Distanța fizică dintre elevi în școli a fost modificată

© Sputnik / Mihai CarausPregătirea școlilor pentru anul de învățămînt
Pregătirea școlilor pentru anul de învățămînt - Sputnik Moldova
Abonare
Ministerul Educației anunță că a fost modificată distanța fizică pe care trebuie să o respecte elevii în cadrul instituțiilor de învățământ.

CHIȘINĂU, 25 sept - Sputnik. Ministerul Educației anunță că distanța fizică obligatorie dintre elevi în cadrul instituțiilor de învățământ a fost modificată de la 1,5 m la 1 m. Astfel, fiecare elev sau student va ocupa zilnic același loc în bancă la o distanţă de cel puţin 1 metru faţă de ceilalţi colegi. Decizia a fost luată de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. 

Ion Chicu  - Sputnik Moldova
Politică
Ion Chicu: Votarea va putea fi organizată în școli
În acest context, Ministerul Educației a solicitat ca până la sfârșitul lunii septembrie șefii Organelor Locale de Specialitate în Domeniul Învățământului (OLSDÎ) să prezinte informații privind noua reconfigurare a claselor.

Reprezentații Ministerului Educației au mai discutat despre asigurarea instituțiilor de învățământ cu tehnică de calcul, alfabetizarea digitală a educatorilor din instituțiile educație timpurie, desfășurarea procesului educațional în condițiile pandemiei virusului COVID-19, dar și alte subiecte. 

Anterior, în contextul măsurilor luate în vederea prevenirii infectării cu COVID-19, a fost interzis accesul persoanelor străine în instituțiile de învățământ pentru o perioadă nedefinită. Conducătorii grădinițelor, școlilor, universităților vor permite intrarea în incinta instituțiilor doar a elevilor și studenților înscriși aici și a personalului angajat. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Educației, Igor Șarov. Măsura are drept scop protejarea sănătății studenților, elevilor și angajaților instituțiilor de învățământ, în contextul existenței unui risc sporit de îmbolnăvire cu COVID-19 și asigurarea respectării regulilor care se impun în această situație.

În data de 21 septembrie, autoritățile municipale au raportat 106 cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul elevilor din școlile din Chișinău. Astfel, 48 de clase sunt în autoizolare, fiind conectați la studii online 1 668 de copii. Autoritățile însă nu au actualizat informațiile cu privire la răspândirea coronavirusului în instituțiile de învățământ din țară. 

Astăzi, au fost confirmate 713 cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 49 666. În prezent, 558 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 36 sunt conectați la aparate de respirație asistată. De la începutul pandemiei, 37 023 pacienți s-au vindecat de COVID-19, iar 1 264 au decedat. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0