Educație
Sputnik Moldova vă prezintă informații despre procesul de studii, problemele din învățământ și provocările din acest sector.

Școala e gratis, dar părinții plătesc aproape cât statul

© Sputnik / Mihai CarausОдин день ученика в пандемии
Один день ученика в пандемии - Sputnik Moldova
Abonare
Suma plăților informale efectuate de părinți în școlile Republicii Moldova depășește 780 de milioane de lei anual, constată un studiu al Institutului de Politici Publice.

CHUȘINĂU, 17 sept – Sputnik. Mărimea plăților informale efectuate anual de către părinți în învățământul general constituie 782,5 milioane de lei anual.

Studenți în bibliotecă - Sputnik Moldova
Educație
Se așteaptă reforme: Ce se întâmplă în învățământul superior
Estimările arată că părinții plătesc anual circa 232,8 milioane de lei pentru cărți și caiete suplimentare, 332,6 milioane de lei pentru lecțiile individuale în școală sau în afara ei, 44,8 milioane de lei pentru cadourile oferite cadrelor didactice, 90,5 milioane de lei pentru manifestațiile școlare, 77,9 milioane de lei pentru cercurile și secțiile sportive. Pentru examene și note mai bune se plătesc circa 3,9 milioane de lei.

Sunt cifrele prezentate astăzi în cadrul studiului sociologic ”Etica și integritatea academică în învățământul general. Plățile informale în școli”, care a fost realizat de către Institutul de Politici Publice, în parteneriat cu Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-Research”, cu susținerea financiară a Programului de Sprijinire a Educației al Fundațiilor pentru o Societate Deschisă și a Fundației Soros Moldova.

La fiecare leu alocat de stat, părinții mai contribuie cu aproape 90 de bani

Conform datelor oferite de sondaj, cheltuielile anuale medii ale unei familii ce are copii de vârsta școlară au constituit circa 5 907 lei pe lună.

Игорь Шаров Igor Șarov - Sputnik Moldova
Societate
Aproape cinci mii de elevi se află în carantină: Cum se desfășoară procesul de studii
Din acestea, 968 de lei au fost destinate educației. Cheltuielile în cauză includ atât plățile formale (îmbrăcăminte, uniformă, costum sportiv, manuale, rechizite școlare etc.), cât și plățile informale (diverse “fonduri”, cadouri pentru cadrele didactice, note mai bune, reparații, fundații, asociații, comitete din cadrul școlilor etc.). În raport cu cei 13247 de lei alocați anual de către stat pentru fiecare elev, cheltuielile pentru educație suportate de părinți constituie 87,7%. Altfel zis, la fiecare leu alocat de stat, părinții mai contribuie cu aproape 90 de bani.

Plățile din școli, o povară pentru mai bine de o treime din părinți

Ponderea părinților care declară că plățile din școli reprezintă pentru familiile lor o povară financiară este de circa 35%. Totodată, circa 37% dintre respondenți afirmă că aceste plăți reprezintă o sumă acceptabilă pentru ei. Datele sondajului arată o creștere a poverii plăților suplimentare în cazul respondenților ce locuiesc la sat și ai celora cu venituri mici. În rândul părinților persistă temerile referitoare la faptul că refuzul de a plăti va avea consecințe negative pentru propriii copii. Astfel de temeri au fost raportate de circa 15% dintre respondenți.

Locuitorii satului Ciutești, Nisporeni cer să nu fie închis gimnaziul din localitate - Sputnik Moldova
Video
Locuitorii satului Ciutești, Nisporeni cer să nu fie închis gimnaziul din localitate
”Intrarea în vigoare în 2015 a Codului de Etică al Cadrului Didactic a dus la o reducere semnificativă a implicării angajaților școlii în procesul de colectare a plăților informale, aceste activități fiind preluate de cele mai diverse “fonduri”, cum sunt cele ale asociațiilor părintești, ale școlilor și ale claselor”, a susținut Anatol Gremalschi, director de programe la Institutul de Politici Publice.

În opinia autorilor sondajului, diminuarea semnificativă a fenomenului plăților informale în școli ar trebui făcută prin metode administrativ-organizatorice (revitalizarea inspecțiilor școlare, evaluări obiective, examene de admitere în universități etc.), dar și prin promovarea afirmării eticii și integrității academice în cadrul organizațiilor de părinți.

Sondajul a fost efectuat în vara anului 2020, pe un eșantion de 1100 de respondenți. Marja de eroare a sondajului constituie ± 3%. Sondajul este reprezentativ la nivel național.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0