CHIȘINĂU, 16 aug – Sputnik. Agricultorii protestatari s-au întrunit duminică pentru a discuta propunerile autorităților și a decide ce vor face în continuare. Potrivit reporterului Sputnik, la acțiune au fost prezenți în jur de 100-150 de oameni.
Lor li s-a alăturat și un grup de reprezentanți ai PPDA, inclusiv liderul formațiunii Andrei Năstase. Însă până a începe declarațiile oficiale, fermierii au stat deoparte de aceștia.
Mai mulți vorbitori au menționat că, în urma negocierilor de ieri, situația lor nu se va schimba, pentru că este vorba doar de discuții și promisiuni, iar autoritățile nu au nicio preocupare pentru popor. Agricultorii nu sunt dispuși să renunțe la principala lor revendicare – subvenția de 3000 de lei pentru fiecare hectar de pământ afectat.
Noi trebuie să primim garanția că vom primi acești bani în următoarea perioadă, a declarat unul dintre protestatarii care a participat la negocieri, Sergiu Stefanco.
”Noi înțelegem Guvernul, nu este atât de simplu să identifice sursele financiare, sunt multe impedimente, dar am vrea să primim garanții și să putem pleca acasă. Ca să înțeleagă toată lumea: 1500 de lei sunt pentru culturile din prima grupă, pentru cele din a doua grupă, care este mult mai mare, încă nu este nimic. Iar moi am cerut 3000 de mii de lei pentru hectarul afectat, inclusiv pentru prima și a doua grupă”, a explicat el.
Luni, reprezentanții agricultorilor vor avea o întrunire cu grupul de lucru de la Ministerul Finanțelor unde vor fi discutate procedurile de deblocare a TVA șu impozitele fiscale, ia marți vor fi discutate și alte probleme rămase deschise.
În ceea ce privește prezența politicienilor la protest, agricultorii nu s-au arătat prea încântați, declarând că nu vor să fie politizat evenimentul.
Același Sergiu Stefanco i-a spus reporterului Sputnik că, pe parcursul tuturor zilelor de protest, s-au apropiat de ei politicieni din diverse partide.
”Noi am salutat orice ajutor din partea lor, dar i-am rugat să nu se implice deloc în protestul nostru. Protestul nostru este unul pașnic, doar al agricultorilor. Prezența lor aici este dorința lor, dacă vor să ne împărtășească durerea. Dar nu este un protest politic și i-am rugat pe ei să nu facă declarații, pentru că altfel vom fi nevoiți să intervenim chiar și împotriva lor”, a subliniat el.
Protestatarii intenționează să rămână în continuare pe poziții, cel puțin până vor primi garanții clare din partea autorităților.
Amintim că ieri, după o rundă de negocieri de aproape trei ore cu premierul Ion Chicu, reprezentanții agricultorilor protestatari au reușit să obțină mai multe promisiuni din partea autorităților. Totuși, după cum a menționat și anterior șeful Guvernului, nu toate revendicările fermierilor pot fi satisfăcute.
Este vorba în primul rând de subvenția de 3000 de lei pentru fiecare hectar afectat, cerută de aceștia. Propunerea lui Chucu a fost de o compensație de 1500 de lei. Luni, 17 august, reprezentanți ai agricultorilor protestatari urmează să se întâlnească cu autoritățile, la Ministerul Finanțelor, pentru a discuta despre facilitățile fiscale.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova