CHIȘINĂU, 28 iul – Sputnik. Premierul a anunțat că Guvernul a venit cu inițiativa de a aloca la prima etapă 100 de milioane de lei pentru a acoperi parțial pierderile suportate de agricultori pentru terenurile însămânțate cu cereale din prima grupă (care au fost semănate în toamnă) și pentru culturile afectate de grindină (pomicole, nucifere, vița de vie).
Banii vor fi alocați din Fondul Naționale de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (așa-zisul Fond de Subvenționare).
Regulamentul de distribuire a acestor mijloace va fi aprobat mâine în ședința Guvernului.
Ion Chicu a prezentat mecanismul prin care vor fi calculate ajutoarele financiare.
La fiecare hectar însămânțat din nou (dat fiind că semănăturile de toamnă au fost total compromise de secetă) vor fi alocate 540 de lei, pentru fiecare hectar de grâu de toamnă afectat în proporție mai mare de 60 la sută se vor aloca 500 de lei, pentru orz de toamnă – 510 lei și pentru rapiță de toamnă – 700 de lei.
Chicu a precizat că compensațiile vor fi efectuate prin intermediu Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA).
Încă 100 de milioane de lei din Fondul de Intervenții a Guvernului
Premierul a menționat că suplimentar s-a luat decizia de a aloca din Fondul de Intervenții a Guvernului altele 100 de milioane de lei pentru a-i ajuta pe agricultori.
Ion Chicu afirmă că, din cauză că și în luna iulie a fost secetă, vor fi afectate și culturile cerealiere din grupa a doua, în special din regiunea de centru și de sud. Așa că, spune premierul, Guvernul va trebuie să venă cu alocații financiare suplementare pentru a-i ajuta pe agricultori. Pentru acest culturi Executivul va mai aloca din Fondul de Intervenții estimativ 100 de milioane de lei.
350 de milioane de lei – ajutoare pentru agricultori
Premierul a făcut și un total al ajutoarelor pe care autoritățile le vor oferi agricultorilor în anul acesta pentru pierderile suportate din cauza secetei.
Bilanțul pierderilor cauzate de secetă
Ion Chicu a făcut și bilanțul pierderilor suportate de agricultori din cauza secetei din acest an.
Vom avea grâu de export, chiar dacă productivitatea este extrem de mică
Din cele 415 mii de hectare însămânțate cu culturi de toamnă, 322 au fost însămânțate cu grâu în toamna anului 2019.
Din acestea 215 mii de hectare semănate cu grâu, 140 de mii au fost afectate mai mult de 60%.
Productivitatea suprafețelor de grâu afectate de secetă este un foarte mică, fiind înregistrate valori de la 0,3 la 1,2 tone la hectar la grâu și orz în cele mai multe regiunii.
Producția globală de grâu va constitui în acest 600-650 de mii de tone, consumul intern constituind 350 de mii de tone, deci putem vorbi și de un potențial de export de 300 de mii de tone, afirmă Ion Chicu.
Din 65 de mii de hectare semănate cu orz de toamnă, 22 de mii de hectare au fost afectate în proporție mai mare de 60 la sută.
Totodată, din 36 de mii de hectare însămânțate cu rapiță, 15 hectare au fost afectate în proporție mai mare de 60%.
Aproape 43% din terenurile însămânțate în toamnă cu culturi cerealiere sunt afectate în proporție mai mare de 60%
Astfel, în total, din acele 415 mii de hectare însămânțate în toamnă, mai mult de 180 de mii de hectare de grâu, orz și rapiță sunt afectate în proporție mai mare de 60%. Raportat la suprafața totală, aproape 43 de procente din terenuri sunt afectate în proporție mai mare de 60 la sută.
Suplimentar, circa 19 mii de hectare de semănături au fost totalmente compromise și au fost însămânțate din nou în această primăvară.
Prejudiciul cauzat agricultorilor în cazul semănăturilor cu grâu depășește 700 de milioane de lei, prejudiciul pentru semănăturile cu orz depășește 100 de milioane de lei și pentru cele cu rapiță 100 de milioane de lei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova