Dar asta numai la prima vedere. De fapt, el trădează adevărata stare de fapt din sânul opoziției parlamentare. Ba mai mult, acest gest este cumva emblematic pentru ceea ce prezintă astăzi opoziția politică din Republica Moldova sau poate aproape toată clasa politică de la noi.
Dar asta e doar un aspect al problemei. Că cei din PAS sunt niște profitori, că profitori sunt în toate formațiunile politice de la noi - o știe toată lumea. Toți știu un adevăr, dar evită să-l rostească: în Republica Moldova, ca aproape peste tot în lume, cei care decid să facă politică sau, cel puțin, majoritatea lor o fac pentru a profita, pentru a se căpătui, nu pentru a servi binele comun, pentru a servi societatea, poporul.
Ce avem astăzi, ce reprezintă Partidul Socialiștilor care se află la guvernare? Eu cred că acesta este un partid care are o abordare, o doctrină perfect liberală, cu anumite elemente de protecție socială. Ce oferă opoziția? Greu de spus pentru că opoziția nu prea oferă nimic, nici măcar o idee. Doctrinar, cred că propune exact același lucru, același liberalism în gestionarea treburilor statului, poate cu mai puțină protecție socială și mult haos, multă dezordine, multă incompetență, mult amatorism, așa cum s-a văzut în cele câteva luni de guvernare a Executivului Sandu. Dezordinea și haosul sunt lucruri bune pentru guvernanți, le oferă posibilitatea de a se căpătui mai abitir.
Care este alternativa? Nu există rețete care dau rezultat sută la sută. Dar sunt exemplele unor țări, inclusiv din regiunea noastră, care au înregistrat succese pe plan politic, economic, social, pe cel al moralei publice. Dar acesta este deja un alt subiect, o altă temă de discuții. În general, este un subiect care merită o dezbatere largă. Păcat că clasa politică din Moldova nu are această preocupare, deși ea ar fi trebuit să fie una de bază.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova