Fostul primar Serafim Urechean a menționat că orașul Chișinău a ajuns într-o stare deplorabilă, iar acel oraș verde despre care se vorbea cândva a rămas doar în amintirea unor moldoveni.
Politicianul a remarcat faptul că în anul 1999 și în anul 2003 Capitala noastră a primit drapelul de onoare a Consiliului Europei, iar de atunci lucrurile au luat o altă întorsătură.
"Cei care au fost după mine, până la primarul actual, atât de mult au schimbat orașul la față, încât nouă ne trebuie o sută de ani pentru a-l readuce la o stare normală. Unde este acel oraș verde și salubru?", a înrebat retoric fostul primar.
Totuși, Serafim Urechean a remarcat faptul că în ultima perioadă Chișinăul începe să se schimbe la față. El spune că atât primarul, cât și echipa cu care lucrează, și-au propus niște obiective importante în favoarea chișinăuienilor, iar rezultatele deja sunt vizibile.
"Este un început pozitiv - la capitolul soluționarea problemelor transportului urban, stoparea construcțiilor neautorizate ș.a. Aș spune că sunt mai receptivi la solicitările cetățenilor – repară drumuri, apeducte amenajează scuaruri – într-o perioadă deloc ușoară în care există pandemie, ploi torențiale. Mai mult, există intenția de a elabora planul general de dezvoltare a municipalității. În cei aproape 600 de ani Chișinăul a avut doar trei planuri generale de dezvoltare. Este un document foarte important. Lucrurile se mișcă într-o direcție pozitivă", a subliniat el.
De menționat că Serafim Urechean s-a aflat în funcția de primar general al municipiului Chișinău timp de 11 ani, în perioada 1994-2005.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova