Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport face parte din sistemul educaţional superior de stat din Republica Moldova, care, începând cu anul 2005, a aderat la mişcarea de reformare a învăţământului universitar.
Universitatea le propune viitorilor candidați la studii cinci facultăți și șapte specialități: Facultatea de Pedagogie (educaţie fizică, fitness şi programe de recreare, servicii hoteliere, turism şi agreement), Facultatea de Sport (antrenament sportiv, organizarea şi dirijarea culturii fizice), Facultatea de Kinetoterapie (kinetoterapie şi terapie ocupaţională) și Facultatea Protecție, pază și securitate (securitate civilă şi publică).
Într-un interviu pentru Sputnik, rectorul Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, Veaceslav Manolachi, a remarcat că pentru noul an de studii, 2020-2021, cererile din partea viitorilor candidați la vor fi depuse în prima etapă (27 iulie - 4 august) exclusiv în regim online, ei fiind ghidați de un grup de mentori din cadrul universității. Instituția de învățământ superior se pregătește să găzduiască în acest an aproximativ 800 de tineri la ciclul I de studii. În premieră, USEFS a pregătit programe noi pentru viitorii studenți.
"Am trecut etapa de acreditare provizorie și pregătim câteva specialități și programe noi: Salvatori și Pompieri (180 credite), Securitate Frontieră (180 credite), Managementul securității personale și al proprietății (120 credite) și Securitatea Vamală și Transfrontalieră (120 credite)", a precizat rectorul USEFS.
De menționat este că în prezent în cadrul Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport își fac studiile 2900 de studenți.
Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik Moldova a lansat recent noul proiect instructiv-informativ "Abiturient 2020". În cadrul acestuia ne propunem să informăm absolvenții despre regulile de admitere, ofertele educaționale, programele de studii și posibilitățile unice pe care le oferă universitățile din Republica Moldova.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova