Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Voronin despre Declarația de Suveranitate: Încă nu s-a făcut uz de toate oportunitățile ei

© Sputnik / OsmatescoVladimir Voronin
Vladimir Voronin - Sputnik Moldova
Abonare
Cel de-al treilea președinte al Republicii Moldova a comentat drumul parcurs de republică de la proclamarea Suveranității.

CHIȘINĂU, 23 iun - Sputnik. Moldova nu a reușit să folosească pe deplin oportunitățile oferite de Declarația de Suveranitate. Asta a afirmat liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, în studioul Sputnik Moldova. 

Evoluția indicatorilor macroeconomici - Sputnik Moldova
Ce s-a întâmplat cu economia Moldovei de la Suveranitate încoace

„În ziua adoptării Declarației de Suveranitate, acest document a fost perceput cu multă emoție - erau multe așteptări și multă speranță. În același timp, mulți dintre noi nu știau și nici eu nu știam, voi spune sincer, ce se va întâmpla și încotro ne vom mișca cu toții ”, a menționat Voronin.

Potrivit liderului PCRM, în acel moment nimeni nu înțelegea clar dacă țara va putea sau nu să se pună pe picioare singură și să devină un stat cu adevărat suveran și independent. 

„În linii generale, noi nu am reușit să folosim pe deplin acele posibilități oferite de Declarația de Suveranitate”, a subliniat fostul președinte al Republicii Moldova. 

Potrivit interlocutorului, multe dintre lucrurile care au fost atunci declarate, apoi fixate în Declarația de Independență, iar ulterior în Constituție, nu au fost realizate. Multe au fost ignorate. 

Ion Chicu - Sputnik Moldova
Așa chiar n-a mai făcut-o nimeni: Ce declară premierul Chicu despre suveranitatea țării

„Pur și simplu nu am învățat cum să respectăm legile, să respectăm Constituția sau să ne organizăm viața într-un stat independent, suveran... Până acum, privim spre Est sau spre Vest, fără să ne dăm seama că depinde doar de noi, de cetățenii Moldovei, tot ceea ce trebuie făcut”, a spus Voronin.

El a menționat că există, bineînțeles, factori externi, geopolitică, dar în tot acest timp Moldova în calitate de stat independent a devenit membru al aproximativ 80 de organizații internaționale diferite. 

„Avem misiuni diplomatice într-un număr mare de țări. Adică, în acest sens există baze ale suveranității, dar este o altă întrebare - cât de suverani suntem în soluționarea anumitor probleme de organizare internă. Aici există întrebări”, a remarcat fostul șef de stat.

Declarația de Suveranitate a RSSM a fost adoptată de Sovietul Suprem la Chișinău pe 23 iunie 1990. Documentul trebuia să servească drept temei pentru elaborarea noii Constituții, precum și pentru încheierea Tratatului de creare a comunității statelor suverane.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0