CHIȘINĂU, 16 iun – Sputnik. Membrii Comisiei Electorale Centrale au aprobat astăzi asupra inițiativei legislative cu privire la modificarea Codului electoral.
Modificările se referă, între altele, la efectuarea votării pe parcursul a două zile în cadrul alegerilor parlamentare și celor prezidențiale, inclusiv peste hotare.
În această chestiune, Comisia și-a reiterat punctul de vedere formulat anterior.
Astfel, potrivit președintelui CEC, Dorin Cimil, în ceea ce ține de norma ca votarea să dureze două zile, aceasta va impune ajustarea mai multor proceduri electorale, ținându-se cont de noile condiții.
”În special, modificarea perioadei de timp destinate votării implică ajustarea noilor condiţii de efectuare a acesteia, urmând a fi modificate procedurile ce vizează securizarea votării, implicit păstrarea şi asigurarea integrităţii pe parcursul a două zile a buletinelor de vot utilizate şi a celor neutilizate”, a menționat el.
De asemenea, vor trebui revăzute regulile privind asigurarea confidenţialităţii informaţiei din listele electorale cu privire la participarea alegătorilor la votare, norma privind interdicţia efectuării agitaţiei electorale în ziua alegerilor şi cea precedentă alegerilor precum și termenele de prezentare a rapoartelor financiare.
Totodată, președintele Comisiei Electorale Centrale a atenționat și asupra faptului că vor trebui evaluate și acoperite cheltuielile suplimentare din buget pentru achitarea compensațiilor cuvenite persoanele implicate, pentru o zi de muncă în plus. De asemenea, este vorba de servicii de transport, implicarea suplimentară a angajaților MAI, paza buletinelor de vot, servicii poștale etc. Astfel, suma prealabilă se estimează la peste 44 de milioane 440 de mii de lei.
Avizul aprobat de CEC urmează a fi transmis Ministerului Justiției.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova