Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Transportul feroviar din Moldova: Serviciile ar putea fi prestate de operatori privați

Abonare
Cabinetul de Miniștri a examinat și aprobat proiectul Codului transportului feroviar. Ce presupune acesta.

CHIȘINĂU, 11 iun – Sputnik. Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” ar putea fi reorganizată, astfel că aceasta nu va mai deține monopol pe piața serviciilor feroviare. Infrastructura feroviară va aparține în continuare statului, iar serviciile de tracțiune, transport pasageri și marfă vor putea fi prestate de operatori privați. O decizie în acest sens a fost luată de miniștri în cadrul ședinței de ieri a Guvernului. Potrivit proiectului, se vor stabili reguli concrete privind aportul statului în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii feroviare, permițând crearea unui climat investițional echitabil în ramură și dezvoltarea competitivității pe piața serviciilor de transport feroviar de mărfuri.

Calea Ferată din Moldova - Sputnik Moldova
Societate
Reprezentanții întreprinderii ”Calea Ferată din Moldova”, la raport - Detalii

Operatorii de transport feroviar vor avea dreptul de acces la infrastructura feroviară în baza unei plăți pentru utilizarea acesteia. Plata se va stabili în baza unei metodologii de calcul aprobată de Guvern. Scopul acestei plăți este acoperirea cheltuielilor de gestionare a infrastructurii. Astfel, operatorii de transport feroviar vor putea presta serviciile de transport feroviar la un preț stabilit de sine stătător.

Pentru ameliorarea competitivității transportului feroviar cu alte moduri de transport, taxa de acces la infrastructura feroviară necesită a fi stabilită la un nivel minim posibil. În acest context, Guvernul are obligația de a interveni cu subvenții pentru a finanța o parte din costurile de gestionare a infrastructurii.

Totodată, va contribui la protecția infrastructurii rutiere prin reducerea fluxurilor de mărfuri transportate pe cale rutieră, care produc deteriorarea accentuată a drumurilor.

Avion al companiei BlueBird Airways - Sputnik Moldova
Societate
De când vor fi reluate cursele aeriene regulate de pasageri: Decizia CNSP

O atenție sporită este acordată serviciilor de transport pasageri. În acest sens, proiectul creează temei legal necesar pentru aprobarea regulilor de transport feroviar de pasageri, prin care se va stabili reguli stricte privind acordarea serviciilor de transport pasageri, modul de deservire, mecanismul de compensare și alte aspecte legate de protecția drepturilor consumatorilor în acest domeniu.

Pentru asigurarea populației cu transport feroviar de pasageri, Guvernul va aproba suma resurselor financiare pentru subvenționare în funcție de necesitatea societății în serviciul respectiv, determinată în baza unor studii și analize efectuate de Autoritatea Feroviară și alte entități interesate.

Operatorii care vor participa la realizarea acestor servicii vor fi obligați să asigure evidența corespunzătoare a numărului de pasageri și distanța parcursă de aceștia în scopul utilizării cât mai eficiente a resurselor financiare alocate pentru aceste servicii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0