CHIȘINĂU, 18 mai - Sputnik. Bărbatul care a provocat teribilul accident din noaptea de sâmbătă spre duminică în centrul Capitalei, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața, a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
Magistrații au admis, în mod integral, demersul Procuraturii Chișinău de arestare pentru o lună a tânărului care a provocat accidentul rutier.
Acesta este învinuit de ”încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a două persoane”. Pentru această infracțiune, legislația prevede până la 10 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Amintim că în noaptea de 16 spre 17 mai, în centrul Chișinăului a avut loc un teribil accident rutier. Două persoane au decedat, iar mai multe au fost rănite. Una dintre victime era angajat al Penitenciarului nr. 9 - Pruncul, în vârstă de 46 de ani. Despre acest lucru a anunțat Administrația Națională a Penitenciarelor.
Cea de-a doua victimă este șoferul de 39 de ani a taxi-ului cu care se îndrepta spre casă angajatul Penitenciarului. Taximetristul a decedat pe loc. Din înregistrările video postate pe internet chiar de pasagera din mașina groazei se vede că șoferul conducea cu o viteză de 192 de km/h. Șoferul a fost reținut inițial pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova