Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cum sunt instruiți viitorii asistenți medicali la Universitatea de Medicină din Capitală

Abonare
Astăzi, 12 mai, este marcată Ziua internaţională a asistenţilor medicali. Sărbătoarea vine să evidențieze rolul și menirea asistenților medicali care, în condițiile actuale, luptă alături de medici împotriva noului coronavirus, fiind eroii noștri din prima linie.
Cum sunt instruiți viitorii asistenți medicali la Universitatea de Medicină din Capitală

În acest context, în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", prodecanul Facultății de Medicină Nr.1, responsabilă pentru programul de studii Asistenţă Medicală Generală și conferenţiarul universitar la Catedra de medicină de familie, Virginia Șalaru, a vorbit despre instruirea viitorilor asistenți medicali, dar și despre activitatea acestora în sistemul național de sănătate.

Silvia Ciubrei - Sputnik Moldova
O mână de ajutor pentru sistemul medical: Studenții implicați în lupta cu COVID-19
Potrivit ei, asistența medicală generală este o specialitate relativ nouă în cadrul Universității de Medicină din Chișinău, aceasta fiind deschisă de mai bine de doi ani. Inițial nu a fost posibilă deschiderea acestei specialități în cadrul instituției, întrucât specialitatea lipsea în Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităţilor în învățământul superior. Astfel, doritorii de a îmbrățișa această profesie puteau studia doar la Colegiul de Medicină. Îndată ce, în 2017, a apărut versiunea revizuită a Nomenclatorului, a fost inclusă specialitatea asistență medicală generală și în cadrul instituției de învățământ superior.

"La moment nu avem încă o promoție de absolvenți ai instituției noastre la această specialitate. Universitatea se implică activ pentru a face cât mai atractivă această profesie. De exemplu, peste hotare sunt angajați în calitate de asistenți medicali doar cei cu studii superioare. Astfel, absolvenții liceelor sunt motivați să opteze pentru asemenea specialitate. Durata studiilor este de patru ani, ulterior studenții sunt apți să aleagă un program de masterat în diverse domenii, ceea ce le lărgește orizontul de dezvoltare", a declarat pentru Sputnik Virginia Șalaru.

De asemenea, conferenţiarul universitar a menționat că asistenții medicali au trei roluri importante: dependent (execută ceea ce le spune un doctor), independent și interdependent (atunci când decid de sine stătător ce servicii trebuie să acorde). Potrivit specialistului, în cadrul universității studenții sunt învățați să dezvolte competențe și abilități de leadership, deprinderi pedagogice și altele – toate acestea pentru ca viitorii asistenți medicali să fie capabili să opteze pentru un rol independent, să avanseze și să facă față tuturor provocărilor.

De menționat că în Republica Moldova Ziua internaţională a asistenţilor medicali este sărbătorită din anul 1994.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0