CHIŞINĂU, 6 mai - Sputnik. La linia telefonică de încredere „Veteran”, lansată de Ministerul Apărării la începutul lunii aprilie, au fost înregistrate până acum peste 100 de solicitări din partea veteranilor de război.
Majoritatea persoanelor solicită ajutor pentru procurarea produselor alimentare sau medicamentelor, asigurarea cu poliță medicală gratuită, transportarea la spital, acordarea de ajutor financiar, inclusiv a îndemnizațiilor sau alocațiilor, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.
Cele mai multe solicitări au venit de la veterani și văduve de război din municipiul Chişinău și din raioanele Orhei, Hânceşti, Căuşeni, Dubăsari, Ștefan-Vodă și Edineț.
Unii veterani telefonează la această linie de încredere și pentru a primi diverse informaţii utile sau pentru a-și exprima dorința de a se alătura grupurilor de voluntari care acordă asistență Ministerului Apărării în soluționarea problemelor din această perioadă de criză provocată de pandemia cu COVID-19.
Până în prezent, 23 de persoane s-au oferit să ajute veteranii, alături de militari.
„De la lansarea acestei linii, am primit deja peste o sută de solicitări, la care colegii mei au reacționat operativ, reușind să soluționeze 90 la sută dintre acestea, în cel mai scurt timp posibil. Le amintim veteranilor că pot să ne contacteze oricând pentru a ne informa despre problemele cu care se confruntă”, a declarat ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, citat în comunicat.
Linia telefonică va funcționa în continuare, iar veteranii sunt încurajați să telefoneze la numerele de telefon: 022 25 20 65, 022 25 21 78, între orele 8:00 și 17:00, de luni până vineri, sau la numărul de telefon mobil 060705138, 24/24, pentru a solicita ajutor în perioada pandemiei COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova