Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Guvernul a aprobat modificări la două legi importante

© Sputnik / Miroslav RotariIon Chicu
Ion Chicu - Sputnik Moldova
Abonare
Guvernul a aprobat două proiecte de lege ce prevăd ajustarea cheltuielilor conform indicatorilor macroeconomici actualizați. Armonizările sunt necesare pentru diminuarea impactului negativ al pandemiei COVID-19 asupra economiei naţionale.

CHIȘINĂU, 17 apr – Sputnik. În ședința de vineri, 17 aprilie, Guvernul a aprobat modificări la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 și la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

Международный валютный фонд - Sputnik Moldova
Noua prognoză a FMI pentru economia Moldovei: Cu cât va scădea PIB-ul

Prim-ministrul Ion Chicu a spus că aceste două proiecte aprobate de Cabinetul de Miniștri vor fi remise imediat Parlamentului, pentru a deveni legi cât mai curând posibil.

Modificările sunt necesare pentru precizarea veniturilor, în urma actualizării prognozei indicatorilor macroeconomici de către Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

Modificările propuse la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 prevăd reducerea veniturilor din contul primelor de asigurare  obligatorie de asistență medicală sub formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense achitate de fiecare categorie de plătitori și formarea deficitului în sumă de 232 de milioane de lei. Deficitul va fi acoperit din contul soldului, care la data de 1 ianuarie 2020 a constituit aproape 550 de milioane de lei.

Conform celui de-al doilea proiect, veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 se precizează prin majorarea cu peste 378 de milioane de lei, adică de la 2 miliarde și 349 de milioane de lei până la aproape 2 miliarde și 387 de milioane de lei. 

Bancnote - dolari și euro - Sputnik Moldova
Politică
Lege nouă: O parte din profitul BNM va ajunge în Bugetul de Stat
Proiectul Legii pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul  2020 a fost elaborat cu scopul precizării veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat, întru neadmiterea perturbării procesului de asigurare cu plăți sociale a beneficiarilor, în condițiile stării de urgenţă pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 17 martie - 15  mai.

Prin respectivul proiect, indicatorii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul  2020 sunt armonizați cu indicatorii incluşi în proiectul legii pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2020, aprobat de Guvern în aceeași ședință.

Armonizările sunt necesare pentru diminuarea impactului negativ al pandemiei de coronavirus COVID-19 asupra economiei naţionale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0