CHIȘINĂU, 31 mart – Sputnik. Potrivit Poliției de Frontieră, timp de 24 de ore, granițele țării noastre au fost traversate de către 2 856 de persoane, dintre care 1 957 de treceri au fost înregistrate pe sensul de intrare în Republica Moldova.
La fel, 154 de pasageri au fost înregistrați la aeroport, care au venit din Israel cu cursele charter. Nicio persoană dintre acestea nu a prezentat simptome ale infecției COVID-19.
Oamenii legii au depistat că un conductor auto a încălcat regimul zonei de frontieră, iar altul a comis abateri privind folosirea vinietelor.
În prezent, în Moldova sunt înregistrate 298 de cazuri cu coronavirus, dintre acestea 65 sunt de import, iar 233 cu transmitere locală.
Poliția de Forntieră continua să aplice toate măsurile pentru a preveni răspândirea COVID-19.
În baza deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, din17 martie este interzisă intrarea în Moldova a cetățenilor străini. Această restricție nu se referă la străini și apatrizii domiciliați sau care au premis de ședere în țara noastră. Li se permite intrarea și conducătorilor auto care efectuează transportarea mărfurilor, precum și echipajelor aeronavelor. Fac excepție și membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova. Tot din data de 17 martie a fost sistat traficul aerian pe Aeroportul Internațional Chișinău. Este posibilă doar efectuarea unor zboruri charter aprobate oficial de Comisia pentru Situații Excepționale.