CHIȘINĂU, 25 mart – Sputnik. Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de Rezervă a Guvernului peste 36 de milioane de lei Ministerului Sănătății.
Anunțul a fost făcut de vicepremierul Serghei Pușcuța, în cadrul ședinței de Guvern. Potrivit lui, contractul de achiziție urmează să fie realizat în condiții speciale, fără publicarea în prealabil a unui anunț de participare la procesul de achiziție.
„Scopul proiectului este de a procura echipamente speciale pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19. Astfel, urmează să fie cumpărate 200 de mii de ecrane de protecție și 500 de mii de aspiratoare“, a declarat ministrul Finanțelor.
„La ulterioara rectificare a bugetului, Ministerul Finanțelor trebuie să vină cu suplimentarea Fondului de Rezervă cu peste 100 de milioane de lei ca să-i avem la dispoziție și să reacționăm în mod de urgență la aceste necesități “, a mai spus premierul Ion Chicu.
Inițiativă a fost avizată pozitiv de Cabinetul de Miniștri.
Amintim că președintele Igor Dodon a declarat că autoritățile sunt nevoite să treacă la „scenariul doi de acțiune”, întrucât numărul bolnavilor de COVID-19 a depășit 100 de cazuri. Scenariul presupune măsuri restrictive mai aspre, cum au fost cele dispuse de Comisia Situații Excepționale (CSE), a menționat Igor Dodon după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.