CHIȘINĂU, 3 mar - Sputnik. Misiunea de audit a Curții de Conturi a scos la iveală mai multe neclarități în ceea ce privește darea în concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău pentru o perioadă de 49 de ani companiei Avia Invest.
În cadrul Comisiei privind controlul finanțelor publice a fost audiat raportul în care sunt relevate aceste aspecte.
Șeful echipei de audit, Sergiu Știrbu, de la Curtea de Conturi, a remarcat că, în data de 31 ianuarie 2012, a fost contractată o companie pentru prestarea serviciilor de consultanță și determinarea celor mai bune căi de a atrage investiții la Aeroportul Chișinău, iar în luna august a aceluiași an s-a propus concesionarea aeroportului pe un termen de 28 de ani cu achitarea unei redevențe anuale între 4 și 10 milioane de euro sau între 8 și 21 de procente din veniturile anuale.
”Iar în cazul dării în concesiune a aeroportului pentru o perioada de 49 de ani, cu cinci ani de grație la achitarea redevenței, aceasta urma să constituie anual între 10 și 23 de milioane de euro sau între 13-29% din veniturile anuale ale aeroportului. Cu toate acestea, în contractul de concesiune încheiat cu SRL Avia Invest se prevede achitarea unei redevențe anuale de doar 1%”, a menționat șeful echipei de audit.
Prezent la ședința Comisiei privind controlul finanțelor publice, deputatul Partidul ”ȘOR” Petru Jardan, care a fost anterior manager al companiei concesionare Avia Invest, a explicat cum s-a ajuns la această situație.
”Participanții care urmau să-și prezinte ofertele, trebuiau prin aceste pârghii de majorare a procentului redevenței și a sumei investițiilor să câștige puncte, urmând să fie crescută la discreția participanților interesați în a învinge în acest concurs. Nu a fost un procent fix stabilit, ci de minim de... Oferta altor participanți nu era completă și, dacă o să studiați fișele, notele aplicate de membrii comisiei de concurs, o să vedeți cât de completă a fost oferta”, a declarat Petru Jardan.
Sergiu Știrbu a mai spus că studiul de fezabilitate nu a îndeplinit în totalitate cerințele stabilite prin procedurile standard și condițiile generale de selectare a partenerului privat. Mai mult, acesta nu include o prezentare privind deficiențele majore din care să rezulte necesitatea investițiilor.
Studiul de fezabilitate a fost aprobat de Agenția Proprietăți Publice în februarie 2013, iar în mai 2013 a fost demarată procedura de concesionare a aeroportului în baza unui concurs închis.
”Comisia de concurs a selectat șapte companii, fără a fi clar modul de identificare a acestora și de corespundere a criteriilor de siguranță financiară, a capacității tehnice și competenței profesionale”, a remarcat șeful echipei de audit.
Agenția Proprietăți Publice a instituit o comisie de monitorizare a concesiunii, din care au făcut parte reprezentanți ai Agenți Proprietăți Publice, ai Ministerului Transporturilor, ai Autorității Aeronautice Civile, Agenției de Supraveghere Tehnică, ai Cancelaria de Stat, Ministerului Finanțelor și Aeroportului Internațional Chișinău. Atribuțiile acesteia erau de a supraveghea implementarea contractului de concesiune.
Rezultatele auditului au relevat că prevederile contractului de concesionare nu sunt coerente și explicite referitor la definirea investiției și surselor de finanțare, ceea ce lasă loc pentru interpretări, respectiv nu sunt suficient de protejate drepturile patrimoniale ale statului în cadrul executării contractului de concesiune, se menționează în raportul Curții de Conturi.
”Această situație determină riscul aprecierii neadecvate a îndeplinirii condițiilor contractuale de concesiune, iar în caz de reziliere anticipată a contractului, nu va putea fi determinată valoarea investițiilor. Din cauza lipsei unor prevederi explicite în contractul de concesiune, auditul relevă imposibilitatea determinării valorii activelor ce urmează a fi restituite în contul activelor primite în concesiune la expirarea contractului sau la rezilierea acestuia”, a mai declarat Sergiu Știrbu.
Avia Invest i-au fost transmise active în valoare de 627 milioane de lei și un teren aferent cu suprafața de 373 de hectare. Auditul constată însă că unele materiale, mijloace fixe, urmează să se uzeze complet în intervalul de 49 de ani. ”Contractul prevede că obiectele luate în concesiune trebuie să fie păstrate în starea tehnică funcțională și să fie restituite la expirarea termenului în stare funcțională. Auditul nu a găsit în contractul de concesionare un răspuns la întrebarea dacă aceste cheltuieli se includ în valoarea investițiilor contractuale de 144 de milioane de euro”, a menționat șeful echipei de audit.
Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat companiei ”Avia Invest” pe 1 noiembrie 2013 pentru o perioadă de 49 de ani, ceea ce înseamnă că obiectivul a rămas în proprietatea statului, dar Guvernul nu are dreptul, în această perioadă, să gestioneze aerogara. Tranzacția a stârnit numeroase semne de întrebare, iar președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu au declarat de mai multe ori că vor fi întreprinse măsuri pentru a întoarce Aeroportul în gestiunea statului.