CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. Companiile care comercializează la prețuri exagerate măști de protecție și produse dezinfectante au fost „luate la ochi”. Mai mult, acestea sunt preîntâmpinate de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon să înceteze să facă afaceri „din nevoile oamenilor”. După vizita la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, Igor Dodon a declarat că se va proceda foarte dur în cazul celor care vor proceda încălcând legea.
De cealaltă parte, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că, dacă la medicamente există reglementat acel adaos comercial de 15%, la măști și alte dispozitive medicale nu există reglementat adaosul comercial. Acest lucru a permis majorarea prețurilor pentru aceste „accesorii” medicale de către agenții economici.
„S-au făcut anumite verificări care au constatat că anumiți operatori economici importă aceste măști la un preț destul de mare, dat fiind faptul că solicitarea pe piața internațională este destul de sporită. Sperăm la bunul simț al agenților economici ca să nu se exagereze cu acel adaos comercial care este pus deja de către farmacii pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.
Contactat de Sputnik Moldova, reprezentantul Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței, Nicolae Olărașu a declarat că prețurile la produse sunt stabilite în procesul liberei concurențe, pe baza cererii și ofertei.
Iar din cauza că adaosul comercial nu este reglementat „agentul economic stabilește prețul acestor produse conform prețului producătorului manifestând concurență loială și creșterea bunăstării consumatorilor”, a menționat Nicolae Olărașu.
Totodată, Agenția a sesizat Consiliul Concurenței solicitând să verifice potențialele înțelegeri între întreprinderile concurente care au drept scop fixarea prețurilor mai mari față de perioada de până la epidemia care a izbucnit în Wuhan, China, în decembrie 2019.
Amintim, prețul măștilor de protecție a crescut de aproape șase ori. Dacă până nu demult acestea costau între 5 și 78 de bani, acum prețul acestora se ridică până la peste 6 lei în unele farmacii.