CHIȘINĂU, 24 ian — Sputnik. În ajunul Zilei Internaționale a Comemorării Victimelor Holocaustului, marcată pe 27 ianuarie, ne amintim că, în urma catastrofei (Shoah) prin care au trecut evreii europeni în anii celui de Al Doilea Război Mondial, au murit șase milioane de oameni. Adevărul este că astăzi au rămas foarte puțini dintre cei care își mai aduc aminte în ce mod îi exterminau naziștii pe cei „indezirabili".
Ziarul comunității evreiești din Moldova „Vocea Noastră" scria, anterior, că cele mai vulnerabile victime ale naziștilor erau copiii. Conform ideologiei naziste, nimicirea copiilor care proveneau din grupurile „indezirabile" sau „periculoase" era considerată ca făcând parte din „lupta de rasă", dar și ca măsură preventivă de protecție.
Nemții și acoliții lor îi nimiceau pe copii din motive ideologice și pentru atacurile reale sau presupuse ale partizanilor.
Au fost uciși 1,5 milioane de copii, inclusiv peste un milion de evrei și zeci de mii de romi, precum și copii germani cu deficiențe fizice și mintale care se aflau în dispensare, copii polonezi și copii din teritoriile ocupate ale Uniunii Sovietice.
Adolescenții (13-18 ani) aveau șansă să supraviețuiască doar în cazul în care erau folosiți ca forță de muncă în lagărele de muncă silnică.
Majoritatea copiilor mureau în ghetouri din cauza lipsei de hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Șefilor naziști nu le păsa de mortalitatea în masă a copiilor, deoarece considerau că acei copii din ghetouri nu sunt apți pentru o oarecare activitate utilă, cu alte cuvinte, erau niște trândavi. Rar când erau folosiți la munci silnice, de aceea era mare probabilitatea că urmau să fie deportați în lagăre de concentrare sau în lagărele morții (împreună cu bătrânii, bolnavii și invalizii), unde de obicei erau uciși.
După ce erau aduși la Auschwitz sau în alt lagăr de exterminare, cea mai mare partea dintre copii era trimisă imediat la moarte în camerele de gazare. Pe teritoriile Poloniei și Uniunii Sovietice ocupate de Germania, mii de copii au fost împușcați și aruncați în gropi comune. Din când în când, șefii consiliilor evreiești din ghetouri (Judenrat) erau nevoiți să ia decizii dureroase de deportare a copiilor în lagăre pentru a îndeplini cotele stabilite de naziști. Janusz Korczak, directorul azilului pentru copii orfani din ghetoul din Varșovia, a refuzat să-i părăsească pe copiii sortiți deportărilor. El a plecat benevol în lagărul morții de la Treblinka, unde a și murit împreună cu copiii aflați în grija sa.
Naziștii nu-i cruțau nici pe copiii de alte naționalități. Drept exemplu poate servi modul în care erau tratați copiii romilor în lagărul de concentrare de la Auschwitz. De la 5000 până la 7000 de copii au căzut victime ale „eutanasiei". Copiii au murit în urma „actelor de răzbunare", inclusiv majoritatea copiilor din Lidice. Copiii erau împușcați împreună cu părinții care locuiau în satele Uniunii Sovietice pe teritoriul ocupat de nemți.
Însă unii copii evrei găseau totuși câte un mijloc de a supraviețui. Mulți dintre ei, prin contrabandă, aduceau în ghetouri hrană și medicamente. Unii copii — membri ai mișcării de tineret — participau la acțiuni de rezistență în ilegalitate. Mulți evadau împreună cu părinții sau cu alte rude, uneori chiar și singuri, pentru a se reuni cu detașamentele conduse de partizani evrei.
Între anii 1938 și 1940 a funcționat „Kindertransport" (în germ. — „Transport pentru copii"). Astfel se numea campania de salvare a copiilor evrei-fugari (fără părinți). Mulți dintre acești copii au fost trimiși din Germania și din alte țări europene ocupate în Marea Britanie. Unii ne-evrei ofereau adăpost pentru copiii refugiați, iar uneori, cum a fost în cazul Annei Frank, chiar și membrilor familiei lor. După capitularea Germaniei și încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, persoanele refugiate și cele strămutate și-au căutat copiii dispăruți prin toată Europa. Mii de orfani umpleau lagărele pentru persoane strămutate.
