Potrivit lui Boris Druță, în copilăria sa toate centrele raionale aveau o diasporă foarte pronunțată de evrei, astfel că în satul Inești locuiau multe familii de evrei. Scriitorul își amintește că adesea se juca cu copiii de această naționalitate, urmărea tradițiile pe care le aveau, sărbătoreau împreună Paștele evreiesc și se delecta cu mâncarea lor tradițională.
"M-am îndrăgostit de acest popor, de atitudinea lor față de bătrâni și copii. Mi-am petrecut toată copilăria alături de ei. Am niște amintiri foarte frumoase", a spus el.
Boris Druță a povestit că mama lui cunoștea limba idiș și adesea își amintea de marea tragedie a evreilor din Telenești. Din cele povestite de părinții săi în vara anului 1941, la Telenești, locuiau peste trei mii de evrei, aceștia aveau diferite îndeletniciri, erau meșteșugari sau agricultori și trăiau în armonie cu localnicii.
"În iunie-iulie 1941 au venit fasciștii la Telenești. O mare parte dintre evrei a fugit peste Nistru, însă au mai rămas cam 200 de persoane, care spuneau că nemții sunt oameni foarte buni pentru că îi țin minte din Primul Război Mondial. Au rămas din naivitate, aveau impresie bună neștiind politica lor de exterminare a evreilor", a povestit Druță.
Scriitorul spune că evreii care au rămas au trecut prin chinuri groaznice. Aceștia au fost închiși într-o ogradă și au fost ținuți acolo două săptămâni, iar strigătele mamelor cu copii se auzeau în satele din apropiere.
"Apoi, în ziua amiaza mare, evreii au fost duși la marginea satului, unde i-au pus să-și sape groapa. Oamenii din sat care treceau pe acolo au văzut cum aceștia au fost împușcați și îngropați acolo", a povestit el.
După Război, spune Druță, evreii au fost exhumați și îngropați la Cimitirul Evreiesc din Telenești.
