CHIȘINĂU, 21 ian – Sputnik. În contextul operațiunii de astăzi a CNA, Întreprinderea de Stat. „Calea Ferată din Moldova” a confirmat printr-un comunicat faptul că ofițerii Anticorupție şi procurorii au iniţiat percheziţii la domiciliile şi birourile de serviciu ale unor angajaţi ai CFM, aceştia fiind bănuiţi de corupere pasivă.
”Conducerea CFM oferă tot suportul organelor de anchetă şi arată în continuare suficientă deschidere pentru investigarea şi combaterea tuturor cazurilor de nerespectare a legii”, se arată în comunicat.
Amintim că CNA a efectuat marți mai multe percheziții în urma cărora șeful Direcţiei deservire călători şi un instructor al Rezervei însoțitorilor de vagoane din cadrul ÎS „Calea Ferată din Moldova” au fost reținuți.
Acțiunea a avut loc în cadrul a 34 de cauze penale, pornite pentru fapte de corupţie, în care sunt bănuiţi 15 angajați ai instituției.
Potrivit materialelor acumulate de CNA, factori de deciziei ai ÎS „Calea Ferată din Moldova” ar fi pus în funcţiune o schemă prin care colectau bani de la însoţitorii de vagoane pentru a camufla neregulile legate de transportarea ilicită de pasageri sau bagaje, dar şi pentru a facilita promovările în funcţie ale unor angajaţi. Astfel, au fost identificate cazuri în care şefii de tren colectau de la însoţitorii de vagoane sume ce variau între 300 şi 1500 de dolari per rută de tren pentru a nu include în actele de verificare abaterile constatate.
De asemenea, a fost documentat un caz de corupere la promovarea în funcție a unei angajate a Direcţiei deservire călători. Mai exact, şeful direcţiei i-ar fi cerut subalternei sale 30 000 de euro pentru a influența persoane cu drept de decizie din cadrul întreprinderii să o avanseze în funcţia de şef de tren pe ruta Chişinău – Bucureşti.