CHIȘINĂU, 21 ian – Sputnik. Președintele Igor Dodon a declarat că în ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din 21 ianuarie a fost discutată și situația companiei „Air Moldova”, autoritățile luând în calcul chiar rezilierea contractului de privatizare încheiat în 2018.
Investitorul nu și-ar fi respectat angajamentul asumat la preluarea acțiunilor „Air Moldova” de stinge datoriile de 1,2 miliarde de lei ale companiei aeriene, a menționat Igor Dodon. „Air Moldova” are și acum datorii de exact 1,2 miliarde de lei, pentru că au fost achitate datoriile vechi, dar s-au acumulat altele noi.
Autoritățile Republicii Moldova ar urma să decidă în scurt timp cum vor proceda în cazul companiei. „Air Moldova” are bilete vandute în avans pentru anul 2020 în valoare de 70 de milioane de lei, a menționat șeful statului.
„Air Moldova” a fost cumpărată de către compania „Civil Aviation Group S.R.L.”, în toamna anului 2018, în urma unui concurs de privatizare. Valoarea tranzacției a fost de 1,2 miliarde de lei. Compania „Civil Aviation Group SRL” este fondată de un grup de investitori, cel mai important dintre ei fiind compania românească „Blue Air”.
Curtea de Conturi a identificat în 2019 grave abateri în procesul de privatizare a „Air Moldova”. Potrivit raportului de audit, prețul la care a fost înstrăinată compania a fost unul derizoriu.
CSS a discutat în ședința sa din 21 ianuarie și despre modalitatea prin care statul poate rezilia contractul cu „Avia Invest”, care a luat în concesiune, pentru 49 de ani, Aeroportul Internațional Chișinău. CSS a identificat trei metode prin care poate fi obținut acest lucru.
Potrivit președintelui Igor Dodon, pentru autoritățile Republicii Moldova „este principial ca acest contract să fie reziliat”.