Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Comerțul exterior în 2019: Moldova - „o gunoiște de ambalaje ale bunurilor de import”

© Sputnik / Miroslav RotariСупермаркет
Супермаркет - Sputnik Moldova
Abonare
Importăm de două ori mai mult decât exportăm. Importurile din UE au fost de 50%, iar cele din CSI – de 24% din total până în octombrie 2019. Modelul nostru economic este „o gunoiște de ambalaje ale bunurilor de import”, a declarat pentru Sputnik expertul Viorel Gîrbu.

CHIȘINĂU, 18 dec – Sputnik. Republica Moldova a importat de peste două ori mai mult decât a importat în intervalul ianuarie-octombrie 2019. Timp de 10 luni, exporturile moldovenești de mărfuri au valorat 2,3 miliarde de dolari americani, iar importurile au însumat 4,8 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică (BNS). 

Bărbat cu un sac de cartofi - Sputnik Moldova
Moldovenii cumpără cartofi și-i aruncă la gunoi: Ce soluție are ANSA

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-octombrie 2019 a fost de 47,8% (47,0% - în ianuarie-octombrie 2018). Cu țările Uniunii Europene (UE–28) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi a fost de 62,9% în ianuarie-octombrie 2019, iar cu țările CSI – de 30,8%.

Deficitul balanței comerciale a fost de 2,5 miliarde de dolari SUA în intervalul menționat, în creștere cu 0,1% (3,4 milioane dolari) comparativ cu ianuarie-octombrie 2018. Exporturile au fost în creștere cu 3,4% față de anul 2018, iar importurile – cu 1,7%.

În octombrie 2019, Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de 268,3 milioane de dolari - cu 12,4% mai mult față de luna septembrie 2019 și cu 3,6% mai mult față de octombrie 2018.

Din totalul exporturilor de 2,3 miliarde de dolari înregistrat în ianuarie-octombrie 2019, 29% au reprezentat reexporturi de mărfuri străine, inclusiv după prelucrare – echivalentul a 664,4 de milioane de dolari SUA. Ponderea reexporturilor în exporturi a scăzut cu 7,5% comparativ cu ianuarie-octombrie 2018.

Au scăzut exporturile către UE și s-au majorat către CSI, inclusiv Rusia

Exporturile moldovenești către țările Uniunii Europene (UE–28) au însumat 1,5 miliarde de dolari, deținând o cotă de 65,5% în totalul exporturilor. Exporturile către UE au scăzut cu 2,5% față de ianuarie-octombrie 2018.

Tabla de șah - Sputnik Moldova
Hoție, export de cetățeni și consum de importuri: Expert, despre economia Moldovei

Exporturile moldovenești către țările CSI au însumat 354,8 milioane de dolari, ceea ce înseamnă o cotă de 15,5% din totalul exporturilor. Exporturile către CSI au crescut cu 1,8% comparativ cu ianuarie-octombrie 2018. În Federația Rusă, de exemplu, Republica Moldova a exportat cu 11,3% mai mult decât în ianuarie-octombrie 2018.

În ianuarie-octombrie 2019 s-au redus exporturile moldovenești către Italia (-12,8%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-38,6%), Franța (-36,0%), Serbia (-60,8%), Emiratele Arabe Unite (-84,9%), Austria   (-25,2%), Belarus (-11,0%), Kazahstan (-42,0%), Portugalia (-57,5%), Slovacia (-33,5%), România (-0,7%), Arabia Saudita (-56,9%), Grecia (-8,0%), Irak (-22,3%), Ucraina (-2,3%), Etiopia (-87,8%), Liban (-10,3%), Myanmar (-43,3%), Thailanda (-0,1%), Olanda (-3,2%), Danemarca (-58,0%), Belgia (-6,5%), Macedonia de Nord (-38,6%).

Importurile din UE au fost de aproape 50%, iar din CSI – 24%

În ianuarie-octombrie 2019, 49,8% din importurile Republicii Moldova au provenit din UE, cifrându-se la 2,4 miliarde de dolari (cu 0,6% mai mult față de ianuarie-octombrie 2018).

În același interval, importurile efectuate din statele CSI au avut o pondere de 24% în totalul importurilor, cifrându-se la 1,2 miliarde dolari SUA (cu 0,5% mai mult față de ianuarie-octombrie 2018).

Cu țările UE-28 balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de 888 de milioane de dolari, iar cu țările CSI - de 796,6 milioane de dolari.

Autoturismele au o pondere de 83% în importurile persoanelor fizice   

În acest an, moldovenii – persoane fizice au importat cu 20% mai multe mașini de peste hotare, arată datele publicate de Biroul Național de Statistică (BNS).

În ce țări exportă vin Moldova  - Sputnik Moldova
Topul țărilor care importă vinuri moldovenești

Aproape 83% din totalul importurilor realizare de persoanele fizice îl constituie importul de autoturisme noi sau la mâna a doua.

Persoanele fizice din Republica Moldova au importat în ianuarie-octombrie 2019 mărfuri și produse în valoare de 171,3 milioane de dolari SUA, în creștere cu 15,7% față de intervalul corespunzător din 2018.

Această creștere s-a datorat, potrivit BNS, majorării cu 18,9% a importurilor de autoturisme. În ianuarie-octombrie 2019, importurile de autoturisme au reprezentat 82,7% din totalul importurilor realizate de persoanele fizice.

Republica Moldova exportă cetățeni și consumă produse importate

De la Proclamarea Independenței, în 1991 și până acum, autoritățile de la Chișinău „nu au găsit cheia pentru dezvoltarea economică”, a comentat, intervievat de reporterul Sputnik, expertul economic Viorel Gîrbu.

Card, terminal de plăți electronice - Sputnik Moldova
Salariul mediu pe economie: S-a redus pentru bugetari și a crescut în mediul privat

Economia Republicii Moldova aproape că nu s-a dezvoltat în cei 28 de ani de Independență, iar „în ultimii 10 ani s-a mers mai mult pe hoție, decât pe schimbări”, a declarat Viorel Gîrbu.

„În esență, hoție a fost și „revoluția din 2009”, hoție a fost și tot ceea ce a urmat după aceea, toate lozincile care s-au soldat în final cu furturi masive în sectorul bancar, dar nu doar acolo”, a apreciat expertul economic.    

În opinia sa, Republica Moldova are o economie bazată pe exportul cetățenilor, „consum din import, servicii primitive de comerț, ce nu sunt competitive pe plan exterior, un sector industrial subdezvoltat”.

„Este un model economic care poate fi generic descris ca o gunoiște de ambalaje ale bunurilor de import, pentru că doar cu aceasta și ne alegem – cu ambalajele tuturor bunurilor pe care le importăm din străinătate și le consumăm”, a apreciat Viorel Gîrbu.

Expertul economic a subliniat că, pentru a dezvolta economia, „trebuie să fie o minte lucidă în fruntea țării și o armată mare de specialiști în diverse domenii care să execute indicațiile. Planul de acțiuni și obiectivele trebuie făcute „de sus”, iar cei de la nivelul inferior trebuie să le execute.

„Republica Moldova, deja la o cotă foarte mare, își pierde populația. Nimeni nu vrea să mai trăiască în Moldova. Și toată lumea s-a resemnat în privința capacităților noastre de a construi o societate prosperă după standarde europene aici, în Republica Moldova”, a apreciat Viorel Gîrbu.

Populația Republicii Moldova scade constant, iar ponderea pensionarilor crește

De ce populația va continua să scadă - Sputnik Moldova
Care este numărul real al locuitorilor Moldovei: De ce populația va continua să scadă
Notăm că populația Republicii Moldova este de 2,68 milioane de persoane - cu aproape 900 de mii de persoane mai puțin decât se declara oficial până în iulie 2019. Biroul Național de Statistică (BNS) a revizuit în scădere numărul populației, luând în considerare numărul moldovenilor care au plecat peste hotare și în ultimele 12 luni nu au locuit pe teritoriul Republicii Moldova.

Numărul locuitorilor va continua să scadă, potrivit demografilor. ”În ultimii ani, locuitorii țării au fost masiv implicați în migrația internațională. Astfel, în 2017, din țară au emigrat în jur de 160 de mii de persoane, iar 110 mii de  persoane au imigrat în țară, majoritatea dintre ei fiind migranții reîntorși”, a precizat BNS.

Fiecare a treia persoană din Republica Moldova are între 60 și 64 ani, iar 11,3% sunt persoane care au depășit vârsta de 80 ani.

Conform datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2019, numărul pensionarilor a constituit 703,9 mii persoane (din totalul populației de 2,68 de milioane).  

Fluxul de știri
0