CHIȘINĂU, 4 dec – Sputnik. China poate deveni o destinație prioritară pentru exporturile producătorilor moldoveni de produse agroalimentare, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, la întrevederea avută marți, 3 decembrie, cu ambasadorul chinez la Chișinău, Zhang Yinghong.
La înterevedere, părțile au discutat despre „dinamica relațiilor moldo-chineze în domenii strategice, cum ar fi infrastructura drumurilor, sectorul feroviar, eventuale proiecte investiționale, tehnologiile informaționale și altele”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
Oficialii au discutat și despre mersul negocierilor bilaterale în privința Acordului de Comerț Liber moldo-chinez. În 2018 au fost organizate 3 runde de negocieri pe această temă, iar în timpul apropiat părțile urmează să stabilească data la care va fi desfășurată runda următoare.
Ministrul Anatol Usatîi a menționat că guvernarea de la Chișinău încurajează companiile chineze să participe la activitatea zonelor economice libere (ZEL), Parcurilor Industriale din Republica Moldova, precum și parcului IT „Tekwill”, „care oferă condiții atractive pentru investitori străini”.
„Apreciem relațiile comercial-economice bilaterale între țările noastre, China este cel mai mare importator și exportator de bunuri la nivel mondial și printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova”, i-a spus ministrul Anatol Usatîi ambasadorului chinez.
Un acord de liber schimb moldo-chinez va determina diminuarea mai multor taxe și va lărgi spectrul de produse moldovenești care vor ajunge pe piața chineză, a apreciat, în studioul Sputnik Moldova, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Republica Moldova, Alexandru Baltag.
Un asemenea acord, a menționat el, va contribui la intensificarea schimburilor comercial-economice, la fortificarea relațiilor comercial-economice bilaterale, va facilita accesul produselor moldovenești pe piața chineză și va stimula atragerea investițiilor chineze în economia Republicii Moldova.
În Republica Moldova activează 86 de companii cu capital chinez, capitalul investit fiind de aproape 6,76 milioane de lei.
Principalele domenii de interes pentru investitorii chinezi sunt: sectorul agricol, infrastructură, industria farmaceutică și biomedicina, IT, inteligența artificială și tehnologiile lingvistice, industria grea și producerea mașinilor industriale, turismul.