Evenimentul este organizat o dată la doi ani de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) și Centrul Internaţional de Expoziţii (C.I.E.) „Moldexpo” S.A., în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Cercetare şi Dezvoltare, cu suportul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale și Oficiului European de Brevete.
EIS "INFOINVENT" reprezintă o platformă ideală pentru stimularea dialogului direct între inventatori, cercetători și reprezentanți ai mediului de afaceri. Experți și practicieni locali și internaționali, printre care reprezentanți ai Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, ai Oficiului European de Brevete și ai oficiilor străine de proprietate intelectuală vor vorbi în cadrul seminarelor, meselor rotunde și atelierelor expoziției despre rolul inovațiilor și a proprietății intelectuale în dezvoltarea cu succes a afacerilor.
"Punem accent pe produsele complexe, proiecte inovative, servicii utile care pot îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor noștri. La eveniment vot participa inventatori, atât persoane fizice cât și persoane juridice", a precizat pentru Sputnik, coordonatoarea proiectului, Ecaterina Popa.
Lucrările participanților vor fi expuse la 5 compartimente: invenții și soiuri de plante, design industrial, proiecte de cercetare și inovare; creația tinerilor; produse și servicii inovative; industrii creative.
De asemenea, în cadrul expoziției va avea loc ediția a IV-a a Conferinței Inovaționale Internaționale, precum și alte seminare despre rolul inovațiilor și al proprietății intelectuale în dezvoltarea cu succes a afacerilor.
Intrarea este gratuită pentru toți vizitatorii.