CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Un focar activ de pesta porcină africană la porci domestici este raportat de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) luni, 28 octombrie. Focarul se află în Comrat și la această oră se află în curs de eradicare.
De la începutul anului 2019, ANSA a înregistrat alte 23 de focare de pestă porcină africană la porci domestici, care au fost eradicate, mii de animale fiind sacrificate.
Despăgubiri pentru porcii sacrificați primesc doar proprietarii ale căror animale au fost identificate și înregistrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 231/2006 privind identificarea şi înregistrarea animalelor.
Totodată, de la începutul acestui an, au mai fost înregistrate șase cazuri de pesta porcină africană la mistreț. Ultimul mistreț bolnav a fost depistat pe 18 octombrie, lângă satul Crihana Veche, din raionul Cahul.
În cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de porci domestici sau mistreți, ANSA le solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile teritoriale, medicii veterinari sau autoritățile publice locale.
Proprietarii de porci sunt avertizați de ANSA să nu utilizeze în furajarea acestora și în utilizarea ca așternut cereale, iarbă, fân recoltate în acest an, „deoarece persistă riscul ca acestea să fie contaminate cu virusul pestei porcine africane”.
Cerealele, paiele, iarba și fânul din acest an „pot fi utilizate doar după depozitarea pe o perioadă de cel puțin 90 de zile de la recoltare”, potrivit ANSA.
De asemenea, gospodarii sunt sfătuiți să nu hrănească porcii cu resturi culinare ce pot determina îmbolnăvirea porcilor cu virusul pestei porcine africane.
Oamenii care merg la picnicuri sunt atenționați să nu arunce la întâmplare resturi culinare, care pot cauza îmbolnăvirea mistreților cu pesta porcină africană.
Cetățenii mai sunt avertizați să nu încerce să introducă pe teritoriul Republicii Moldova produse alimentare din carne de porc din țările vecine, pentru că acestea vor fi confiscate la frontieră și distruse, „din motivul riscului pe care îl reprezintă”.