Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Carnea pe care moldovenii n-au consumat-o în ultimele luni: Explicația comercianților

© Sputnik / Игорь Зарембо / Accesați arhiva multimediaMezeluri și produse din carne
Mezeluri și produse din carne - Sputnik Moldova
Abonare
Moldovenii reîncep să cumpere carne de porc abia acum, la sfârșit de septembrie. Prețul cărnii de porc a crescut ușor. Totuși, acum e momentul potrivit să-ți faci rezerve în congelator – în decembrie este posibil să se scumpească.

Vânzările de carne de porc au fost foarte reduse pe parcursul verii și în prima jumătate a lunii septembrie, i-au povestit reporterului Sputnik comercianții dintr-o piață agro-alimentară din Sectorul Botanica al orașului Chișinău.

Уличные торговцы  - Sputnik Moldova
Merele și strugurii moldovenești: Producătorii dau faliment, dacă nu le vând în Rusia

Cererea cumpărătorilor nu a fost redusă din cauza alertelor oficiale despre multiple focare de pesta porcină africană înregistrate în Republica Moldova, dar din cauza temperaturilor caniculare.

Abia în ultima săptămână, când temperaturile au scăzut, carnea de porc a fost ceva mai solicitată la piață.

Din cauza arșiței, moldovenii au evitat să cumpere carne de porc, care îngreunează digestia, alegând să consume carne mai slabă, de pasăre.  

În plus, carnea de pasăre este mai ieftină. Un kilogram de piept de pui, curățat de pieliță și ambalat de producător, considerat a fi partea cea mai dietetică și mai scumpă dintr-o găină, costă la piață și în magazine aproximativ 63 de lei.   

Un kilogram de mușchi de porc de calitate superioară costă 90 – 100 de lei. Alte bucăți de carne de porc, inclusiv cu tot cu os și slănină, se vând la prețuri ce pornesc de la 65 de lei kilogramul la respectiva piață agro-alimentară.

Comparativ cu situația de la sfârșitul primăverii, carnea de porc s-a scumpit cu 5-10 lei.

Starea pieții - Sputnik Moldova
Scumpirile ce ne așteaptă: Cum anume urcă prețurile în Moldova – explicația expertului

Prin majorarea de prețuri, comercianții speră să-și redreseze cât de cât situația financiară afectată de veniturile care au scăzut pe parcursul verii.

Proprietara unei afaceri care presupune cumpărarea cărnii de porc și de vită de la producător, tranșarea și comercializarea ei a declarat pentru Sputnik că-și achiziționează marfa de la mici ferme din raionul Orhei, unde nu au fost înregistrate focare de pesta porcină africană la porcii domestici.

În plus, carnea este supusă testelor de laborator la fermă și astfel ar fi exclus, potrivit interlocutoarei, ca un produs contaminat să ajungă pe taraba ei.

Către sărbătorile de iarnă, sunt previzibile scumpiri ale cărnii de porc – producătorii vor încerca să-și scoată pârleala pentru lunile în care oferta lor nu s-a bucurat de cerere, iar comercianții, ca urmare, vor ridica și ei prețurile.

Produsele alimentare ce s-au scumpit în august

Potrivit statisticilor oficiale, inflația a constituit 5,5% în luna august. Produsele alimentare s-au scumpit cu peste 8% față de septembrie 2018, iar cele nealimentare – cu aproape 5%.

În august, comparativ cu iulie 2019, s-au scumpit ușor, cu câte 0,5% peștele și conservele din pește, carnea de pasăre, preparatele din carne și semifabricatele din carne.

Laptele și produsele lactate s-au scumpit în medie cu 0,7%: brânza din lapte de vaci – cu 1,3%, smântâna – cu 0,9%, laptele integral – cu 0,6%.

În august a crescut și prețul ouălor de găină – cu 21%, castraveţilor – cu 11,5%, dovleceilor – cu 7,1%, fructelor exotice – cu 2,6%, făinii de porumb – cu 1,9%.

Fluxul de știri
0