CHIȘINĂU, 20 oct – Sputnik. Numărul de încălcări în desfășurarea alegerilor locale generale și parlamentare noi de astăzi a trecut de 300. Informația a fost făcută publică de directorul de program din cadrul Promo-LEX, Pavel Postică, în cadrul ultimului briefing de presă. Potrivit lui, către ora 18:30 au fost raportate de către observatorii misiunii 321 de incidente. Cazurile se referă la tentative de recompense materiale sau bănești, transportarea organizată a alegătorilor, fotografierea buletinelor de vot, dar și agitația electorală.
Șase din aceste cazuri țin de acte de violență sau intimidări ale alegătorilor sau altor persoane. Un incident mai puțin obișnuit s-a produs în una din secțiile de vot din sectorul Ciocana al Capitalei, unde o persoană, posibil drogată, a iscat un conflict cu membrii biroului electoral. Mai târziu, certărețul a cerut ajutor de la președinte pentru a aplica ștampila.
Un caz neordinar s-a întâmplat la o secție de votare din sectorul Botanica. Doi observatori, ai diferitor concurenți electorali s-au certat și s-au numit cu cuvinte necenzurate. Motivul conflictului a fost faptul că unul din ei asculta muzică la telefon, iar acest fapt deranja pe alții.
Tot în sectorul Botanica, un alegător a vrut să voteze cu viza de reședință expirată. După ce i-a fost interzis de președintele Biroului Electoral al Secției de Votare, cetățeanul a manifestat un comportament agresiv, perturbând activitatea electorală.
În secția de votare din Valea Perjei, raionul Cimișlia a fost nevoie de intervenția a trei echipaje de poliție, după ce un grup de alegători nu i-au permis actualului primar să intre în secția de vot, declarându-se nemulțumiți de activitatea acestuia.
La aceiași secție de vot, din Valea Perjei, doi alegători au afirmat că vor primi 200 de lei pentru votarea unui candidat. Au fost zvonuri că dacă alegătorii filmează primesc și câte 400 de lei.
Epopeea „morților care votează” nu a lipsit nici de la acest scrutin. Observatorii Promo-LEX au raportat astfel de caz în una din secțiile de votare din sectorul Centru al capitalei, când un alegător a depistat persoane cunoscute decedate în listele electorale.