CHIȘINĂU, 9 oct – Sputnik. Miniștrii de Externe de la Chișinău și București, Nicu Popescu și, respectiv, Ramona Mănescu, vor vizita în a doua parte a zilei de miercuri, 9 octombrie, șantierul de construcții al gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, branșamentul Ungheni – Chișinău, pe culoarul de lucru din comuna Grătiești.
Potrivit agendei oficiale, șefii diplomațiilor se vor deplasa pe șantier „pentru inspectarea lucrărilor”, după care vor face declarații pentru presa invitată la fața locului.
Ramona Mănescu a declarat că gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău „va fi operațional sută la sută” în primăvara anului 2020.
După ce în dimineața zilei au avut o discuție în sediul Ministerului de Externe (MAEIE) de la Chișinău, cei doi șefi ai diplomațiilor au susținut un briefing la parterul instituției.
Ministrul Nicu Popescu a salutat venirea în vizită a ministrului român, numind-o „dragă Ramona” pe musafiră.
„Dragă doamnă ministru, dragă Ramona, mă bucur să Vă găzduim astăzi la Chișinău, este o plăcere și o onoare să ne revedem. Anterior ne-am vazut și la București, și la New York...”, a deschis briefingul ministrul Popescu.
La rândul ei, Ramona Mănescu a precizat că a mai fost la Chișinău în calitate de ministru al Transporturilor, cu mai mulți ani în urmă.
„Republica Moldova va avea în România cel mai sincer și cel mai angajat partener din regiune și din UE. Vrem să sprijinim în continuare parcursul european al Republicii Moldova și vrem ca prietenii noștri de aici să ne considere în continuare aliații cei mai fideli și le stăm la dispoziție cu orice au nevoie în a-i sprijini”, a declarat ministrul de Externe al României.
Cei doi miniștri de Externe au anunțat că vor semna o „foaie de parcurs” cu proiectele bilaterale prioritare, consultată până acum la nivel de ministere.
Documentul, potrivit Ramonei Mănescu, „cuprinde agenda europeană a Republicii Moldova, interconectare energetică, infrastructura de transport, cooperare regională și teritorială, securitate, cooperare în domeniul afacerilor interne, în domeniul finanțelor publice și a fondurilor europene, agricultură, justiție, educație, cooperare la nivelul ministerelor de Externe”.
Cei doi miniștri au discutat și despre soluționarea problemei transnistrene. Ramona Mănescu a declarat că problema transnistrene trebuie soluționată „cu respectarea vectorului pro-european” al Republicii Moldova.
Ministrul de Externe al României are programată o întrevedere și cu premierul Maia Sandu.