La eveniment au participat concurenți din opt țări, cu vârste cuprinse între 4 și 32 de ani, care au fost evaluați de un juriu compus din specialiști din Ucraina, Federația Rusă, Grecia și Belarus.
Deținătoarea Premiului Mare din acest an a devenit Cristina Rudenco, o tânără din orașul Orenburg, Federația Rusă.
"Pentru prima dată particip la acest festival și sunt bucuroasă că am fost invitată. Am avut parte de concurenți puternici și am reușit să-mi fac noi prieteni. Sunt mândră de prestația mea", a declarat Cristina Rudenco în studioul Radio Sputnik Moldova.
Câștigătoarea Grand Prix-ului este moldoveanca Nicoleta Ilin, care locuiește în satul Coșnița, raionul Dubăsari. Tânăra ne-a dezvăluit că este nespus de bucuroasă că s-a învrednicit de un asemenea premiu, important în cariera sa muzicală.
"Acest premiu este un imbold pentru mine și voi tinde în continuare să cresc și să mă dezvolt în acest domeniu", a relatat Nicoleta Ilin.
Mai mult, Festivalul Internațional de muzică "Mărul de Aur" este singurul festival din Moldova, la care participă zeci de tineri cu dizabilități din diverse țări.
"Acest concurs reprezintă o treaptă de lansare în lumea muzicii pentru tinerii cu dizabilități. Încercăm să-i promovăm pe acești minunați oameni și îi ajutăm să se integreze în societate", a punctat directoarea evenimentului Ina Bobeică.