Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Schimbări importante în conducerea fracțiunii Partidului Democrat din Parlament

© Sputnik / Miroslav RotariЗаседание Парламента
Заседание Парламента - Sputnik Moldova
Abonare
Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova, care are în prezent în Legislativ 29 de mandate, a anunțat schimbări importante în conducerea fracțiunii.

CHIȘINĂU, 4 oct – Sputnik. Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM) din Parlament și-a schimbat conducerea. Anunțul a fost făcut, în debutul ședinței plenare de astăzi a Legislativului, de democratul Dumitru Diacov.

Parlamentarul a anunțat plenul și președintele Parlamentului că nu mai este președinte al fracțiunii PDM.

”M-am retras din funcția de președinte al fracțiunii”, a declarat Diacov.

Deputatul a anunțat că fracțiunea l-a ales în calitate de președinte pe Pavel Filip.

”Domnul Filip a fost ales președintele fracțiunii”, a anunțat democratul.

Заседание Парламента - Sputnik Moldova
Politică
Mai mulți deputați, un procuror și foști membri ai Guvernului Filip, audiați în Parlament

Fracțiunea a făcut schimbări și în ceea ce privește funcția de vicepreședinte al fracțiunii, ocupată până în prezent de democratul Vladimir Cebotari. Astfel, deputații din fracțiunea PDM au decis să-l numească în funcția de vicepreședinte pe Dumitru Diacov.

Vladimir Cebotari a rămas fără imunitate parlamentară după ce procurorul general interimar a solicitat Parlamentului încuviințarea de a-i ridica imunitatea democratului, care este anchetat în cadrul dosarului cu privire la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.  

Secretar al fracțiunii rămâne în continuare democratul Sergiu Sârbu.

”Vă rog, să vă pregătiți de o opoziție constructivă și hotărâtă”, a declarat Dumitru Diacov după ce a făcut anunțul.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanâi, le-a urat democraților ”într-un ceas bun și felicitări”.

Fracțiunea PDM are în Parlament 29 de deputați. În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, democrații au intrat în Parlamentul de legislatura a X-a cu 30 de mandate. Ulterior, a renunțat la mandatul de deputat democratul Vladimir Plahotniuc, ales deputat în circumscripția uninominală 17 Nisporeni, unde la 20 octombrie vor avea loc alegeri parlamentare noi.

Fluxul de știri
0