CHIȘINĂU, 2 oct – Sputnik. Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale va organiza, în data de 8 octombrie, ora 10:00, noi audieri.
Președintele comisiei, Mihai Popșoi, a anunțat că la aceste audieri vor fi invitați mai mulți deputați, ex-membri ai Guvernului Filip, fostul șef-adjunct al IGP și președintele Asociației Procurorilor Republicii Moldova.
Astfel, membrii comisiei au decis să-i invite la audieri pe deputații democrați Vladimir Cebotari, Serghei Sîrbu și Igor Vremea dar și pe vicepreședintele Partidului Democrat, Alexandru Cauia.
La audieri au mai fost chemați ex-secretarul general de stat al Ministerului Afacerilor de Interne, Simion Carp și fostul șef-adjunct al Inspectoratului Generalul al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc.
De asemenea, comisia îi așteaptă în data de 8 octombrie și pe șeful Biroului de Curieri Speciali, Valeriu Cemîrtan și președintele Asociației Procurorilor Republicii Moldova, Alexandru Cladco.
Comisia de anchetă a fost constituită de Parlament pe data de 18 iunie. Fracțiunile PDM și Partidul ȘOR nu au delegat membri în componența acesteia. Comisia de anchetă va prezenta Parlamentului, în termen de 120 de zile, raportul cu privire la circumstanțele de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale.