CHIȘINĂU, 3 oct – Sputnik. Ministerul Finanțelor este în proces de elaborare a unei strategii pe termen mediu privind salarizarea în sectorul bugetar. Declarația a fost făcută de ministrul de resort, Natalia Gavrilița, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).
Părțile au discutat despre Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, majorarea fondului de salarizare, precum și reformele preconizate în acest domeniu.
Gavrilița a precizat că în prezent reprezentanții ministerului discută cu misiunea FMI, aflată în vizită în țara noastră, despre majorarea salariilor angajaților din Moldova.
”Cred foarte mult în drepturile salariaților, salarizare decentă și protecție socială. Trebuie să continuăm majorarea salariilor. În prezent discutăm cu Fondul Monetar Internațional pentru a obține suport în acest sens”, a declarat ministrul.
Vicepreședintele CNSM, Sergiu Sainciuc, s-a referit la necesitatea modificării Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
”Noi nu am fost mulțumiți de această lege din start deoarece nu am fost implicați în procesul de elaborare, ci am fost consultați doar înainte de adoptare”, a adăugat vicepreședintele CNSM.