CHIȘINĂU, 3 oct – Sputnik. Procurorii urmează să decidă dacă vor solicita mandat de arest pe numele președintelui Curții Supreme de justiție (CSJ), Ion Druță, reținut în ajun într-un dosar privind comiterea faptei de îmbogățire ilicită.
Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur, a declarat pentru Sputnik că procurorii urmează să decidă în timpul cei mai apropiat asupra aplicării sau nu a măsurii preventive de arest.
”La moment se efectuează acțiuni de urmărire penală și se va decide, în 48 de ore de la deținere, dacă este necesară aplicarea măsurii preventive”, a declarat purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale.
Procuratura Anticorupție l-a reținut, în ziua de 2 octombrie, pentru 72 de ore pe președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță. Acesta a fost reținut în urma audierii, în temeiul depistării în cadrul perchezițiilor la biroul și domiciliul acestuia a obiectelor de natură să confirme bănuiala rezonabilă privind comiterea faptei de îmbogățire ilicită.
Potrivit Procuraturii, măsura de reținere a bănuitului se impune ținând cont de faptul că acesta, profitând de statutul său, ar putea influența alte persoane care urmează a fi audiate în cadrul urmăririi penale.
”Deși judecătorul Ion Druță și-a depus demisia din funcția de președintele al Curții Supreme de Justiție, aceasta încă nu i-a fost acceptată de către Consiliul Superior al Magistraturii”, precizează procurorii.