Moldovenii au cumpărat și au vândut în luna august valută în numerar echivalentă cu 465,8 milioane de dolari, potrivit unui raport al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).
Precizăm că este vorba doar despre tranzacțiile cu bani în numerar, operațiunile cu valută efectuate prin transfer bancar fiind subiectul altor rapoarte statistice.
Suma de aproape 466 de milioane de dolari anunțată pentru august este cu peste 10% mai mare decât volumul tranzacțiilor din iulie pe piața valutară în numerar. Interesant este că procentajul a crescut cu 10 la sută atât la cumpărările de valută, cât și la convertirea în lei moldovenești.
În iunie, prima lună a verii, rulajul pieţei valutare în numerar a fost de 360 de milioane de dolari.
Comparativ cu august 2018, tranzacțiile de pe respectiva piață au sporit în august 2019 cu aproape 4% (3,8%).
În lunile de vară, tradițional, tranzacțiile de pe piața valutară în numerar se intensifică, din cauză că moldovenii aflați la muncă peste hotare revin pentru concediu acasă și își convertesc banii în lei moldovenești. O altă parte a moldovenilor cumpără valută pentru a se odihni în străinătate. Totodată, în perioada estivală sporește și afluxul de turiști străini, care contribuie și ei la activizarea pieței valutare în numerar.
Statistice arată că vânzările și cumpărările de valută au crescut progresiv de la o lună la alta în perioada estivală.
De menționat că în august BNM a cumpărat valută ce echivalează cu 9,8 milioane de dolari americani, în iulie a cumpărat echivalentul a 23 de milioane de dolari americani, iar în iunie - 14 milioane de dolari.
Euro – valuta cea mai căutată în Republica Moldova
Euro este cea mai tranzacționată valută în Republica Moldova. În august, aproape 69 de procente din rulajul de pe piața valutară în numerar au vizat această monedă, totalizând echivalentul a 320,5 milioane de dolari, în creștere cu 2% procente față de iunie.
Cumpărările de euro au reprezentat aproape 71% din volumul tranzacțiilor în numerar cu această monedă, iar vânzările au constituit 63%.
BNM prezintă echivalentele în dolari americani ale tranzacțiilor cu alte valute pentru o mai bună claritate a indicatorilor statistici.
Rulajul pieţei valutare în numerar include toate tranzacțiile de cumpărare sau de vânzare a valutelor de pe piață efectuate de unităţile de schimb valutar: în dolari, euro, ruble rusești, lei românești, hrivne ucrainene etc.
De unde vine valuta și cum influențează BNM piața valutară
La ora actuală, principala sursă de valută a Republicii Moldova sunt exporturile, în timp ce transferurile bănești ale moldovenilor de peste hotare au trecut pe locul doi, a menționat într-un comentariu pentru Sputnik expertul economic Roman Chircă.
În august, BNM a intervenit pe piața valutară, cumpărând valută ce echivalează cu 9,8 milioane de dolari americani - de două ori și ceva mai puțină valută decât a cumpărat în luna iulie.
Cumpărarea valutei de către Banca Națională sporește cererea de pe piață și, totodată, conduce la deprecierea leului, „fiindcă apare suplimentar și cererea din partea BNM”, a declarat pentru Sputnik expertul economic Viorel Gîrbu.
Expertul a explicat că, în acordurile sale din ultimii ani cu Guvernul Republicii Moldova, Fondul Monetar Internațional (FMI) a impus o limită a rezervelor oficiale obligatorii, astfel încât BNM „trebuie să cumpere valută, să crească activele de rezervă”.
Banca Națională a Moldovei cumpără valută de pe piața internă și o exportă peste hotare, depunând-o în bănci comerciale din țări cu economie dezvoltată, a explicat expertul economic.