CHIȘINĂU, 21 sept – Sputnik. Premierul Maia Sandu a prezentat rezultatele vizitei întreprinse în Statele Unite ale Americii. Sandu a discutat cu oficialii americani despre lupta împotriva corupției, relațiile cu FMI, dar și problema transnistreană. Unul din subiecte ține de propunerea Federației Ruse de a iniția procesul de lichidare a munițiilor de lângă localitatea transnistreană Cobasna.
„Am amintit despre cea mai recentă inițiativă propusă de Federația Rusă privind eliminarea munițiilor din Cobasna și am solicitat implicarea SUA în monitorizarea acestui proces, în cazul unui acord între Republica Moldova și Rusia”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit premierului moldovean, problema reglementării transnistrene a fost inclusă pe agenda negocierilor cu oficialii americani.
„Am reiterat importanța democratizării regiunii și importanța cooperării cu partenerii ucraineni în vederea securizării hotarelor în RM. Am reiterat că democratizarea regiunii este o precondiție pentru soluționarea politică a acestui conflict și am spus, încă o dată acolo, că soluția politică nu trebuie să pericliteze viitorul european al RM. Nu vom accepta niciodată o astfel de soluție”, a spus premierul.
Maia Sandu a mai spus că i-a informat pe americani despre principalul obiectiv al Guvernului, cel de integrare europeană, iar cooperarea cu SUA în multe domenii, inclusiv sectorul apărării și securității, este prioritatea strategică a Moldovei.
Mai mult, prim-ministrul moldovean i-a asigurat pe oficialii de la Washington că Guvernul de la Chișinău este gata să restabilească procesele democratice și să consolideze instituțiile democratice. În plus, actualul Cabinetul s-a angajat să combată corupția la toate nivelurile și să reformeze cu adevărat justiția.
„Vom face tot posibilul pentru ca alegerile locale să fie libere și corecte”, a spus șeful Executivului moldovean.
Ea a amintit că până în prezent susținerea financiară a Statelor Unite a depășit 400 de miliarde de dolari.
Maia Sandu a întreprins o vizită oficială în Statele Unite în perioada 18-19 septembrie. Inițial, călătoria ei în SUA a fost planificată pentru 31 august - 4 septembrie, dar în ultimul moment a fost amânată. Motivul fiind, modificările din agenda secretarului de stat Mike Pompeo.
Deși anunțase anterior că principalul element pe agenda vizitei în state este întâlnirea cu Pompeo, Maia Sandu nu s-a întâlnit cu acesta. Potrivit ei, secretarul de stat american a trebui să meargă de urgență într-o deplasare.