Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Gestul de astăzi prin care Andrei Năstase se depărtează doctrinar de Maia Sandu – Video

© Sputnik / Miroslav RotariМайя Санду и Андрей Нэстасе
Майя Санду и Андрей Нэстасе - Sputnik Moldova
Abonare
Ministrul de Interne, Andrei Năstase, care este și liderul Partidului Platforma Dreptate și Adevăr, a înălțat, într-o atmosferă festivă, în prezența mitropoliților Vladimir și Petru, un Crucifix în incinta Ministerului de Interne.

Andrei Năstase a făcut astăzi ceea ce, în mod normal, face orice ministru într-o țară în care majoritatea absolută o constituie creștinii-ortodocși și, în general, creștinii: în cadrul unei ceremonii solemne, la care a participat, atenție!, mitropolitul Moldovei, Vladimir, și mitropolitul Basarabiei, Petru, a înălțat un Crucifix în holul Ministerului de Interne. Așa cum am spus, este un gest de normalitate, care nu ar trebui privit ca unul iești din tipare. Dar nu în Republica Moldova, care are o situație specifică la acest capitol.

Президент Молдовы Игорь Додон - Sputnik Moldova
Societate
Igor Dodon, mesaj către cetățenii țării - Numai președintele are această preocupare
Prin acest gest, liderul PPDA și ministrul de Interne s-a plasat de partea creștinilor, tradiționaliștilor, conservatorilor din Republica Moldova, care, deși constituie majoritatea absolută în societatea moldovenească, în ultima perioadă, ei și valorile pe care le împărtășesc sunt supuși unui atac virulent atât din interior, cât, mai ales, din exterior. Iată că Andrei Năstase se plasează printre puținii lideri politice de la Chișinău cu relevanță care se identifică cu comunitatea creștinilor și a tradiționaliștilor. Înaintea lui a făcut acest lucru președintele Igor Dodon, care însă se situează pe stânga spectrului politic, iar pe dreapta numai Năstase a avut curajul să facă asta.

În al doilea rând, prin invitarea celor doi mitropoliți, de la două Mitropolii (care, deși ambele creștin-ortodoxe, au ceva de împărțit), liderul PPDA se prezintă ca un politician matur, responsabil, care urmărește apropierea celor două culte creștin-ortodoxe, pașnica conviețuire a acestora, neadmiterea declanșării unor conflicte între ele, așa cum s-a întâmplat într-un trecut nu chiar îndepărtat. Prin aceasta, Andrei Năstase își arogă și rolul de politician ce consolidează întreaga societate. Aici, Năstase ajunge să fie mai bine plasat chiar și decât Igor Dodon, care are un canal de comunicare cu Mitropolia Moldovei, iar Năstase – cu ambele mitropolii.

Și în al treilea rând, care este cel mai important, prin gestul de astăzi Andrei Năstase se depărtează, se distanțează ideologic de Maia Sandu, iar PPDA - de PAS.

Valeriu Ghilețchi - Sputnik Moldova
Condiția lui Ghilețchi ca să o susțină pe Sandu

Maia Sandu este liderul cel mai vizibil, cel mai influent în actualul arc guvernamental. Chiar dacă între cele două formațiuni politice, PPDA și PAS, există deosebiri mari și ele mai au și interese diferite, aceste lucruri, de dragul asigurării unității alianței guvernamentale, sunt dosite, nu sunt scoase în față. În aceste condiții exista pericolul ca PPDA să-ți piardă identitatea în cadrul ACUM, iar atenția electoratului să fie ațintită doar asupra Maiei Sandu și PAS. Iată că acum, prin apropierea de creștini, tradiționaliști și conservatori, Andrei Năstase și PPDA devin o piesă politică distinctă, care are propria identitate doctrinară.

Eu cred că Năstase și cei care îl consiliază s-au gândit bine înainte de a merge pe această cale, mai ales că în societatea mai persistă suspiciunea că Maia Sandu s-ar bucura sau s-a bucurat (în campania pentru mandatul de șef al statului) de sprijinul unor cercuri cu înclinații sexuale deviante.

Глава Европейской народной партии, евродепутат Жозеф Доль - Sputnik Moldova
Politică
Joseph Daul: Nu sunt sigur că există un consens între partidele de guvernământ
Și în al patrulea rând (care în acest moment nu este forte relevant, dar poate deveni odată cu schimbarea conjuncturii politice din Uniunea Europeană), apropierea lui Andrei Năstase de majoritatea creștină și conservatoare a societății îi poate servi PPDA drept o punte către partidele naționaliste, populiste, antiglobaliste din UE, care preiau treptat-treptat frâiele administrative ale Bătrânului Continent, în timp ce partenerii Maiei Sandu din Partidul Popular European le cedează încetul cu încetul.

P.S.: Vă rog insistent, nu cumva să luați drept o laudă adusă lui Andrei Năstase cele scrise mai sus. Recunosc, înălțarea Crucifixului în incinta Ministerului de Interne este un gest care se pliază perfect pe convingerile, credința și valorile pe care eu le împărtășesc. Însă doar atât.

Eu am încercat să fac o succintă analiză a noii identități politice și doctrinare pe care, prin gestul său de astăzi, Andrei Năstase i-o proiectează Platformei. Dar acesta este doar un gest, iar declarațiile lui Năstase sunt, deocamdată, doar vorbe. Să dea Dumnezeu să fie urmat de fapte.

Am privit și eu pe Internet cum s-a desfășurat evenimentul de la Ministerul de Interne și m-a amuzat și pe mine maniera impertinentă și obraznică în care câteva zeci de atei au protestat împotriva înălțării Crucifixului. În timp ce doi mitropoliți și ministrul de Interne chemau la pace, înțelegere și dragoste în societate, niște zevzeci zbierau și trâmbițau afară. Și atunci mi-am adus aminte că cineva, nu i-am reținut numele, a spus un adevăr usturător pentru noi, creștinii: Ateii îl contrazic pe Dumnezeu prin vorbe, iar credincioșii – prin fapte. Acum nu ne rămâne decât să sperăm și să ne rugăm ca toți cei care au participat la evenimentul de la Ministerul de Interne și l-au acceptat pe Dumnezeu prin vorbe să nu-l contrazică prin faptele lor ulterioare.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fluxul de știri
0