CHIȘINĂU, 12 sept – Sputnik. Agenția Proprietății Publice (APP) a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SC „Avia Invest” S.R.L. prin care a solicitat recunoașterea nulității contractului din 30 august 2013 de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora.
APP a depus cererea în judecată pe data de 10 septembrie. Anunțul a fost făcut de premierul moldovean, Maia Sandu.
În opinia șefului Guvernului de la Chișinău, contractul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău este unul ilegal.
”Considerăm că acest contract de concesiune este unul abuziv, a fost încheiat cu multiple încălcări ale cadrului normativ în vigoare, fiind, de asemenea, în detrimentul interesului statului”, susține premierul.
Potrivit șefului Guvernului, există suficiente argumente pentru declararea nulității contractului de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău.
Subiectul legat de concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău a fost temă de discuție în cadrul ședinței Consiliului Superior de Securitate (CSS). După această ședință, președintele țării, Igor Dodon, a declarat că prin decizia de a concesiona Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) au fost lezate interesele statului. Igor Dodon a mai spus că din informațiile care au fost prezentate la CSS reiese că în prezent cotele de capital din Avia Invest nu au fost înstrăinate.
”Acordul de concesionare a fost semnat în 2013 cu anumite condiții. A fost cedat dreptul de gestiune unui investitor privat pe o perioadă de 49 de ani, pentru ca investitorul să vină cu investiții de 244 de milioane de euro”, a menționat președintele.
În opinia CSS, la momentul semnării acordului există suspiciuni rezonabile că statul a fost prejudiciat.
”În Acordul de concesiune a fost indicat că investitorul privat are dreptul să perceapă de la fiecare pasageri suma de 9 euro. Doar anul trecut numărul de pasageri în AIC a fost de 2,8 milioane. Doar în 2018, investitorul privat a acumulat din contul pasagerilor peste 24 de milioane de euro. Dacă înmulțim 24 de milioane de euro la 49 de ani, ajungem la suma de peste un miliard de euro care sunt achitați de cetățeni. În condițiile în care investitorul face investiții de doar 244 de milioane de euro”, a menționat șeful statului.
Președintele a declarat că în afară de această taxă mai sunt percepute și alte plăți. Astfel, că potrivit șefului statului, prin acest contract au fost lezate interesele statului.
”Aceasta în afară de alte taxe. Pentru cei care au fost la guvernare în 2013-2015 și se laudă că au semnat un acord în interesul satului. Unde e interesul satului?”, s-a întrebat Dodon.
Președintele a mai spus că la ședința CSS s-a stabilit că în prezent nu au fost înstrăinate cotele de capital din Avia Invest.
”Proprietarii au rămas aceiași. Acum este blocadă activitatea de a ceda cotele în Avia Invest”, a declarat președintele, care a adăugat că el pledează pentru rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău.
Aeroportului Internațional Chișinău a trecut în gestiunea unei companii care aparține cunoscutei dinastii bancare Rothschild. Astfel, compania NR Investments Ltd din insula Guernsey, creată în 2007, a ajuns la un acord cu Avia Invest pentru a achiziționa 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă al companiei străine, acordul a fost încheiat pe data de 19 august între reprezentanții Avia Invest LLC și beneficiarul NR Investments, Nathaniel Rothschild.