Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Contractul de concesionare a Aeroportului Chișinău ar putea fi anulat - detalii

© Sputnik / Евгений ПанасенкоАэропорт
Аэропорт - Sputnik Moldova
Abonare
Contractul de concesionare a Aeroportului Chișinău ar putea fi anulat, iar pe acest caz a fost sesizată Procuratura Generală.

CHIȘINĂU, 30 aug – Sputnik. Există toate temeiurile juridice pentru anularea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, iar Procuratura Generală trebuie să extindă urmărirea penală în cazul concesionării Aeroportului și să cerceteze acțiunile membrilor Comisiei guvernamentale care s-a ocupat de concursul de concesionare. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice, Igor Munteanu. Potrivit lui Munteanu, concursul de atunci s-a desfășurat cu grave încălcări a legislației.

Parlamentul Republicii Moldova - Sputnik Moldova
Politică
Mâine vor sări scântei la Parlament: Ce spun deputații Munteanu și Alaiba

”Avia Invest SRL, Aeroportul Habarovsk si Kolomensky Zavod nu aveau dreptul să participe la concurs. Această ilegalitate a viciat grav întregul proces de concurs organizat de către Guvern, ceea ce înseamnă că întregul cotract este supus condițiilor de nulitate, ceea ce se referă atât la contractul de concesiune semnat cu Avia Invest SRL cât și cu hotărârile ulterioare de confirmare a rezultatelor concursului”, a precizat Igor Munteanu.

Deputatul mai spune că cele trei companii „au prezentat Comisiei de concurs o singură ofertă, analizând și punând la bază acordul operațional comun semnat de către Avia Invest SRL, Aeroportul Habarovsk si Kolomensky Zavod”.

Mai mult, cele trei companii au participat la concurs cu o singură candidatură în calitate de uniune a persoanelor juridice, fără crearea unei forme juridice noi. O astfel de modalitate de participare la concurs era interzisă prin lege.

Totodată, Igor Munteanu spune că ceea ce a trezit semne de întrebare a fost și faptul că firmele care au câștigat concursul „și-au vândut acțiunile în aceeași zi în care a fost semnat contractul de concesionare cu „Avia Invest”. Aceste decizii ar fi trebuit să impună imediat anularea contractului de concesionare, chiar în aceeași zi.

Munteanu mai spune că a făcut o sesizare suplimentară la Procuratura Generală, pentru ca organele de anchetă să ia măsuri urgente.

”Orice zi de întârziere poate costa foarte mult interesele statului nostru și a fiecărui cetățean, implicit. Aeroportul Chișinău este proprietatea statului, iar orice încălcare a acestui drept trebuie sancționată prin lege”, a declarat președintele Comisiei de anchetă.  

Referindu-se la declarația companiei Nat Rothschild, prin care anunță că ar fi finalizat tranzacția de achiziționare a companiei care deține 95% din „Avia Invest”, Igor Munteanu spune că aceasta reprezintă o denigrare a Guvernului Republicii Moldova și o intimidare a întregii țări.

”Aceste declarații sfidătoare în adresa unui proprietar de drept al bunului concesionat vorbește foarte clar de lipsa de maniere și obscuritatea acestei tranzacții, care are loc în afara Republici Moldova și care contravine legislației statului nostru”, a menționat Munteanu.

Oleg Tofilat - Sputnik Moldova
Tofilat, despre asul din mânecă al puterii privind rezilierea contractului cu Avia Invest

Acesta a precizat că nu există riscul unor litigii în instanțele de judecată internaționale, pentru că în contractul de concesiune ar fi stipulat că toate litigiile se examinează în instanțele naționale.

Potrivit deputatului PPDA, mai multe persoane cu funcție de demnitate publică, membri ai comisiei de concurs privind concesionarea Aeroportului, trebuie să fie cercetați penal pentru fals în acte publice și abuz de serviciu. Comisia parlamentară de anchetă recomandă Guvernului să lanseze o acțiune în instanța de judecată, pentru a cere nulitatea contractului de concesionare a aeroportului. De asemenea, Guvernul ar trebui să instituie o administrație fiduciară și să inițieze un control de audit, pentru a verifica investițiile care s-au făcut în ultimii ani la aeroport, propun deputații din comisie. Totodată, Munteanu admite că ministrul economiei Brânzan s-ar fi întâlnit cu noul proprietar al Avia Invest Nathaniel Rothschild.

Fluxul de știri
0