CHIȘINĂU, 27 iul - Sputnik. Granturi în valoare de 14,5 milioane de euro, acordate Republicii Moldova de către Comisia Europeană, au ajuns pe conturile Ministerului Finanțelor.
Banii respectivi sunt transferați ca suport bugetar în cadrul mai multor programe: Programul de suport al instituirii Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător în Republica Moldova, Programul de suport al implementării reformei învățămîntului vocațional/tehnic din Republica Moldova și Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.
Plățile au fost reluate după o suspendare de aproape doi ani ca urmare a deteriorării situației din Republica Moldova în ceea ce privește statul de drept.
Asistenţa financiară rambursabilă va fi utilizată pentru finanţarea programelor de cheltuieli prevăzute în Legea Bugetului de Stat pentru anul 2019.
Amintim că,recent, Guvernul a aprobat recent inițierea negocierilor și semnarea a trei Acorduri de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană.
Primul Acord de finanțare, în valoare de 8,49 de milioane de euro, se referă la consolidarea supremației legii și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova.
Acesta include o serie de măsuri pentru a reforma justiția, a dezvolta programul de toleranță zero față de corupție în rândul cetățenilor, a consolida mecanismele de investigare și urmărire penală, precum și eficientizarea sistemelor naționale de recuperare a bunurilor și de declarare a averii.
Cel de-al doilea Acord prevede susținerea economică inclusivă a regiunilor țintă, în special Cahul și Ungheni, care au fost selectate în comun cu partenerii de dezvoltare din UE. Astfel, în baza Acordului, Republica Moldova va beneficia de un grant de 23,5 milioane de euro.
Cel de-al treilea Acord care urmează a fi semnat cu Comisia Europeană are ca obiectiv general implementarea Acordului de Asociere, în special pe dimensiunea socială. Acesta va oferi măsuri de sprijin pentru promovarea egalității de gen în țara noastră și combaterea violenței în familie.
Costul total al Acordului este de 10,7 milioane de euro, nerambursabili, iar printre beneficiari se numără Ministerul Educației Culturii și Cercetării, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, autoritățile publice locale din raioanele Ungheni și Cahul, dar și organizații ale societății civile.