Analiză de Alexander Hrolenko, observator militar
Cel mai mare și mai influent ziar american „The New York Times” a scris sâmbătă (https://inosmi.ru/politic/20190706/245430561.html), cu referire la „surse europene informate”, că „țările NATO încearcă să-și extindă capacitățile tehnice (ABM), inclusiv în România și Polonia, de interceptare a rachetelor rusești, după ieșirea din Tratatul INF”.
Sistemul național de apărare antirachetă al Statelor Unite (National Missile Defense) a fost conceput inițial pentru a proteja Statele Unite de rachetele balistice sovietice.
Mai târziu a apărut o „legendă” cu privire la protecția aliaților europeni de atacul rachetelor „statelor-proscrise” (Coreea de Nord, Iran, Siria, Libia, Irak), dintre care majoritatea nu au avut niciodată rachete intercontinentale.
În ceea ce privește Rusia, chiar și cu referire la „Iskanderele” (operativ-tehnice) mici (https://ria.ru/20161011/1478977738.html), orice apărare antirachetă existentă și potențială este transparentă. În ce constă, totuși, esența construcției sistemului american antirachetă în Europa?
Esența ascunsă
Moscova a declarat în repetate rânduri că percepe obiectele sistemului american antirachetă din România și Polonia ca arme îndreptate împotriva scutului nuclear rusesc.
Scopul principal al sistemelor antirachetă nu este apărarea, ci atacul. La urma urmei, zonele de amplasare și lansatoarele „MK-41” din Europa de Est pot fi folosite pentru un atac masiv (preventiv) asupra țintelor strategice din Rusia cu rachete de croazieră terestră „Tomahawk”, a căror rază de zbor este de până la 2500 de kilometri.
Atunci când „The New York Times” scrie că țările NATO se gândesc la extinderea capacităților tehnologice ale sistemelor antirachetă „Aegic Ashore”, aceasta înseamnă că Washingtonul intenționează să sporească potențialul de atac din Europa de Est, pentru a se apropia de Moscova în vederea unei lovituri preventive și decisive.
Evident, un astfel de atac atrage riscul de escaladare a unui conflict nuclear și a unei lovituri pe scară largă asupra teritoriului Statelor Unite, însă mărimea bugetului militar și încrederea în „exclusivitatea americană” (convingerea că un război nuclear poate fi câștigat cu ajutorul unui monopol asupra primei lovituri) poate depăși argumentele rațiunii.
Reacția Rusiei la apropierea de frontierele ei a sistemelor americane de rachetă este destul de previzibilă, iar mulți oameni inteligenți, pe de altă parte, înțeleg riscul major. Fostul secretar adjunct al Apărării și expertul NATO, Jim Townsend, a declarat: „Pentru ruși, acest lucru va fi un punct de unde nu mai există cale întoarsă. Va fi o escaladare reală”.
În procesul de escaladare, Europei îi va fi atribuit rolul de victimă. Desigur, nu toți cei 27 de aliați europeni ai Washington-ului sunt dispuși să sufere pentru „valorile americane”.
În procesul de discuții asupra „noului sistem de apărare antiaeriană și de apărare antirachetă” este probabilă o divizare între statele membre ale Alianței.
Cu toate acestea, în situații dificile Statele Unite vor putea să sucească mâinile aliaților sau să rezolve mai multe problemele în baza anumitor acorduri bilaterale.
Probabil „adolescenții europeni” (România și Polonia) nu se vor opune „modernizării” sistemului antirachetă pe teritoriul lor, în condițiile unei stimulări financiare.
Dominația americană, la apus
La rândul său, Rusia se parează metodic amenințările la adresa securității de-a lungul perimetrului frontierelor sale și distruge sistemul de dominare unipolară americană care predomină în lume. Publicația belgiană Dedefensa.org notează (https://inosmi.ru/politic/20190701/245390659.html): "Recenta decizie a Indiei și a Turciei în favoarea sistemelor de rachete rusești S-400 reprezintă un punct de cotitură în lupta internațională actuală a două paradigme în relațiile internaționale opuse.
Ambele țări se opun presiunii colosale a imperiului anglo-american, care, din 2007, și-au îndreptat toate forțele spre formarea unei infrastructuri militare largi în jurul Rusiei, în cadrul doctrinei utopice a dominării într-un spectru întreg.
Achiziționarea sistemelor anti-rachete S-400 de către o populație de două miliarde de locuitori din China, India și Turcia nu este singurul, dar cel mai evident și mai recent exemplu de distrugere a sistemului american de dominare.
Complexele rusești permit distrugerea rachetelor, avioanelor, bombelor cu viteză supersonică la o distanță de până la 400 de kilometri și la altitudini de până la 185 de km. Qatar, Arabia Saudită, Egipt, Algeria, Maroc și Vietnam ar sta la rând pentru achiziționarea sistemelor rusești S-400.
Într-adevăr, pentru suveranitatea statului nu este nimic mai important decât securitatea națională, care nu depinde de garanțiile americane.
