Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Chișinăul se încinge la maximum vara, iar datele meteo oficiale nu reflectă realitatea

© Sputnik / Miroslav RotariФонтан в сквере театра оперы и балета
Фонтан в сквере театра оперы и балета - Sputnik Moldova
Abonare
Arșița nu cedează în Chișinău nici după apusul Soarelui, iar temperatura aerului anunțată oficial nu corespunde cu cea indicată de termometrele noastre. Aflăm de ce se întâmplă astfel și ce înseamnă „confort termic”.

CHIȘINĂU, 26 iun – Sputnik. Eleonora Lisnic. În perioada caldă a anului, un copac răcorește aerul cu puterea a 10 aparate de aer condiționat ce funcționează neîntrerupt, susțin savanții. Pe timp de caniculă, anume arborii ne fac suportabilă viața în oraș, asigurându-ne umbră și neutralizând o parte a căldurii degajate de edificii, asfalt și traficul auto.

Общественный парк «Штефан чел Маре» - Sputnik Moldova
Societate
A fost anunțat oficial: Care sunt localitățile cu cel mai poluat aer din Republica Moldova

Canicula este mai arzătoare în orașe decât în sate  

Orașele se încing mai tare decât satele pe timpul verii. Temperatura aerului în interiorul localităților urbane este sporită de clădirile și suprafețele asfaltate încinse la soare, caroseriile fierbinți ale vehiculelor din trafic și căldura degajată de motoarele în funcțiune, potrivit informațiilor furnizate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

În plus, temperaturile din orașe cresc mai mult din cauza ventilației mai reduse - edificiile urbane înalte formează un zid în calea aerului.

Din aceste motive, pe timp de caniculă, temperaturile rămân înalte în oraș și după apusul Soarelui, până la miezul nopții chiar.

Meteorologii măsoară temperatura la umbră

Atunci când meteorologii anunță Cod Galben de arșiță, cu temperaturi de 33..34 de grade Celsius pentru Chișinău, termometrele din stradă sau de la bordul vehiculelor indică 40-45 de grade Celsius sau chiar mai mult.

Как люди спасаются от жары в Кишиневе - Sputnik Moldova
Societate
Pericol major în Moldova: Ce se întâmplă cu animalele de fermă și de companie

În cazul Codului Portocaliu de caniculă, când meteorologii anunțau temperaturi de 38..39 de grade Celsius, termometrele indicau peste 50 de grade Celsius la soare.  

În asemenea situații, unii oameni trag concluzia că măsurătorile meteorologilor sunt greșite sau că aceștia nu anunță datele reale. Dar temperatura anunțată oficial de meteorologi este măsurată la umbră, în condiții științifice.

Adăpostul meteorologic – o cutie specială pentru termometru

În Chișinău, temperatura aerului este măsurată pe strada Grenoble, 134, unde se află Stația meteorologică.  

„Temperatura aerului se măsoară în Republica Moldova la 14 stații meteorologice, inclusiv la stația meteo din Chișinău, la înălțimea de 2 metri de la suprafața solului, cu un termometru numit „termometru ordinar”, care ne indică temperatura aerului în momentul de față. Acest termometru este instalat în adăpostul meteorologic, pentru a fi ferit de radiația solară, protejat de precipitații și vânt”, a explicat pentru Sputnik Moldova Mihaela Roponica, specialist la Stația Meteorologică din Chișinău.

Adăpostul meteorologic este o cutie din lemn, vopsită în alb la exterior și în negru la interior, cu pereții confecționați din jaluzele subțiri, înclinate sub un unghi de 45 de grade, pentru a permite libera circulație a aerului în jurul termometrului.

Adăpostul meteorologic este amplasat pe un teren acoperit cu vegetaţie, la o anumită distanţă de clădiri sau alte surse de căldură.

Confortul termic – meteorologii ne spun cum ne vom simți pe stradă

Serviciul Hidrometeorologic nu măsoară niciodată temperatura aerului la soare, dar operează, în schimb, cu noțiunea de „confort termic”.

Acest indicator, calculat printr-o metodă complicată, ar trebui să ne dezvăluie temperatura resimțită de om.

La calcularea „confortului termic” se ține cont de umiditatea relativă a aerului, viteza vântului și alți factori. Esența de bază a termenului este următoarea: în funcție de anotimp, vântul poate răcori, sufoca sau degera, iar 15°C  pe timp de toamnă arată vreme caldă, iar pe timp de vară - vreme răcoroasă. 

Uneori, temperatura aerului resimțită de om este de un confort termic mai plăcut decât temperatura reală. De exemplu, marți, 25 iunie, la ora 11:00, în Chișinău s-au înregistrat 28,4 grade Celsius la umbră, în timp ce indicatorul confortului termic era de 22,5 grade Celsius, cu descrierea „vreme caldă confortabilă”.

„Confortul termic” de 24-30 de grade Celsius anunță riscuri pentru sănătatea umană, fiind posibillă insolația. „Confortul termic” de peste 30 de grade Celsius semnalează riscuri sporite - impact termic puternic și probabilitate mare de insolaţie.

În ultimii 10 ani, valorile termice sunt constant peste normă

În ultimii 10 ani, valorile termice sunt permanent mai ridicate decât cele normale în Republica Moldova, a declarat pentru Sputnik șeful Direcției Prognoze Meteo al SHS, Ghenadie Roșca.

Фонтан  - Sputnik Moldova
Viitorul într-o lume fierbinte: Ce se va întâmpla cu Republica Moldova

Potrivit lui, dacă, de exemplu, „temperatura medie ar trebui să fie între 18 și 20 de grade Celsius, la noi este cu 5-7 grade peste normă”.

Republica Moldova resimte realmente efectele schimbărilor climatice cu care se confruntă întreaga planetă, a subliniat, solicitat de Sputnik, ecologistul Anatolie Prohnițchi.

În opinia sa, este absolut necesar ca Republica Moldova să-și extindă suprafețele împădurite, suprafețele de fâșii forestiere, care au rol de zid de protecție natural, precum și „zonele verzi” din orașe, pentru a ne asigura condiții optime de viață în pofida încălzirii globale.

Fluxul de știri
0