CHIȘINĂU, 11 iun – Sputnik, E.L. Leul moldovenesc și-a continuat tendința de depreciere în raport cu moneda euro, dar traiectoria sa descendentă a fost mai pronunțată săptămâna aceasta, pe fundalul tensiunilor politice de la Chișinău.
Marți, 11 iunie, la cursul oficial anunțat de Banca Națională (BNM), un euro valora cu aproape opt bani mai mult decât la 10 iunie și cu aproape 12 bani mai mult decât la 9 iunie.
Dolarul, dimpotrivă, s-a ieftinit cu aproape doi bani de la 9 până la 11 iunie.
Conform ratelor de schimb anunțate de BNM pentru 11 iunie, un dolar american este cotat cu 18 lei și 11 bani, un euro echivalează cu 20 de lei și 48 de bani, o hrivnă ucraineană – cu 69 de bani, leul românesc – cu 4 lei și 34 de bani, iar rubla rusească este apreciată la 29 de bani.
La 11 iunie, băncile cumpără un euro cu 20,32 - 20,39 lei și îl vând cu 20,57 - 20,59 de bani. Decalajul dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare este semnificativ, de 25-27 de bani. În prima decadă a lunii iunie, respectivul decalaj era de doar 8-10 bani.
Dolarul are un preț de 18,01 – 18,04 lei la cumpărarea de către bănci și de 18,17 – 18,19 lei la vânzarea de către acestea.
Experții economici explică devalorizarea leului prin cererea sporită de valută străină, în raport cu oferta.
În luna iunie, leul moldovenesc va continua să se devalorizeze în raport cu moneda unică europeană și cu dolarul american, dar acest fapt nu ar trebui să trezească îngrijorare, aprecia economistul Vadim Iosub, solicitat de Sputnik Moldova.