CHIȘINĂU, 3 iun – Sputnik. În cele doar câteva ore de aflare a sa la Chișinău, Johannes Hahn a avut întrevederi cu președintele țării, Igor Dodon, premierul în exercițiu, Pavel Filip și liderii partidelor parlamentare, care au obținut cele mai multe mandate în Parlament după alegerile din 24 februarie: PSRM, PDM și Blocul politic ACUM.
Mesajul cu care a venit și concluziile cu care pleacă
Întrevederile pe care le-a purtat Comisarul European cu oficialii și politicienii de la Chișinău au fost scurte și departe de ochii presei. Opinia publică a aflat despre subiectele abordate în urma unor comunicate de presă remise de aceste formațiuni politice după discuțiile purtate cu oficialul european.
Johannes Hahn a oferit unele detalii despre mesajul transmis parlamentarilor moldoveni în cadrul unei declarații de presă susținută la Aeroportul Chișinău, cu câteva minute înainte de a decola spre Bruxelles.
”Am venit la Chișinău pentru a afla unde s-a ajuns cu discuțiile și negocierile cu privire la crearea unui nou Guvern. Au expirat trei luni de la alegerile parlamentare și cunoaștem că în cazul în care în iunie nu va fi format un Guvern apare riscul și necesitatea ca președintele să dizolve Parlamentul și să anunțe alegeri parlamentare anticipate”, așa și-a început declarația Comisarul de la Bruxelles.
Hahn a accentuat că a venit la Chișinău nu ca să ”impună sau să promoveze ceva”.
”UE nu impune nimic și nu promovează nimic. Suntem interesați să existe un guvern stabil și o majoritate consolidată în Parlament, astfel încât politicienii să poată conlucra pentru a îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Hahn.
Comisarul European a precizat că le-a transmis liderilor celor mai mari partide din Parlament mesajul clar: democrația presupune că trebuie să cedezi ceva. În același timp, Hahn spune că din negocierile cu privire la creare aunei majorități parlamentare nu trebuie să fie excluse PSRM (35 de mandate în Parlament), PDM (30 de deputați) și Blocul politic ACUM (26 de deputați).
”În democrație este firesc să fie format un Guvern de coaliție, ceea ce presupune ca fiecare partid să cedeze ceva din ceea ce a promis în campanie electorală. Nici unul din aceste trei partide nu trebuie să fie excluse din negocieri. Ele toate trebuie să fie parte la aceste discuții. Am chemat liderii acestor partide să-și conjuge eforturile pentru binele cetățenilor”, a declarat Hahn.
Comisarul European a precizat că Guvernul care va fi format trebuie să rămână angajat față de democrație, statul de drept, față de supremația legii, drepturile omului, libertatea presei, pluralismul de opinii. Totodată, potrivit lui Hahn, viitorul Guvern de la Chișinău trebuie să rămână angajat față de o economie de piață socială și față de angajamentele asumate în cadrul acordului de Asociere cu UE.
”Acestea sunt criteriile de bază pe care le vom aplica atunci când vom evalua Guvernul care se va forma”, a spus Hahn.
Oficialul european susține că în cazul unor alegeri anticipate în Moldova, FMI și UE ar putea întrerupe programul de asistență financiară pentru Moldova.
Concluzia care și-a făcut-o Hahn în urma scurtei vizite la Chișinău, este una destul de optimistă.
”În urma discuțiilor pe care le-am avut astăzi cu liderii politici, am ajuns la concluzia că nu este o problemă ca să se ajungă la un numitor comun, pentru aceasta trebuie să existe voință politică, curaj și responsabilitate”, a declarat Hahn.
Ce crede Bruxellesul despre o coaliție PSRM-PDM
La sfârșitul săptămânii trecute, Partidul Democrat din Moldova a invitat PSRM la discuții cu privire la ”o viitoare colaborare parlamentară”. PSRM a reacționat la mesajul democraților, spunând că a luat act de invitație, dar un răspuns ferm va fi dat săptămâna aceasta de Consiliul Republican al PSRM.
Comisarul de la Bruxelles a dat de înțeles, astăzi, înainte de a decola spre Bruxelles, că pentru UE nu contează cine și cu cine se va coaliza în Parlamentul de la Chișinău, ci faptul ca viitoarea guvernare să asigure funcționarea statului de drept în Republica Moldova.
”Ceea ce contează pentru noi este programul Guvernului. Noi vom aprecia Guvernul în funcție de acțiunile concrete pe care le va întreprinde. Pentru noi nu contează ceea ce este scris pe hârtie, ci pașii concreți și acțiunile concrete care vor fi întreprinse pentru a avansa și a aduce țara mai aproape de democrație, de statul de drept, supremația legii”, a spus Hahn.
Potrivit Comisarului European, Bruxellesul își dorește un vecin prosper, în care să existe stabilitate și pace.
”Ceea ce ne dorim noi să vedem, este să avem un vecin prosper, în care să existe stabilitate și pace. Anume acest lucru noi îl așteptăm de la Guvern și acest lucru va conta pentru noi când vom evalua Guvernul, dar nu ceea ce este scris pe hârtie”, a declarat Comisarul European.
Săptămâna aceasta va fi clar: coaliție sau anticipate
Săptămâna aceasta urmează să fie decisă soarta de mai departe a Parlamentului ales pe data de 24 februarie. Partidele care au obținut cele mai multe mandate în noul Legislativ: PSRM, PDM Blocul ACUM, urmează să decidă dacă fac coaliții sau dacă în Moldova vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că intervalul 3-7 iunie va fi decisiv pentru viața politică din Moldova, marcată de o criză profundă după alegerile parlamentare din februarie generată de incapacitatea forțelor politice care au acces în Parlament de a crea o coaliție de guvernare.
Dodon s-a adresat Curții Constituționale cu o sesizare pentru a solicita o explicație cu privire la data de când încep să curgă cele trei luni pe care Parlamentul le are la dispoziție pentru a crea Guvernul sau a vota legi. Potrivit Constituției Republicii Moldova, în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
Adresarea lui Igor Dodon către Curte este motivată de faptul că o parte din juriști susțin că cele trei luni încep să curgă de la data validării de către Curtea Constituțională a rezultatelor alegerilor și a mandatelor de deputat (9 martie 2019), iar alții spun că din ziua ședinței de constituire a Parlamentului (21 martie). În aceste condiții nu este clar dacă ziua X este pe data de 9 iunie sau pe 21 iunie.
În urma alegerilor din 24 februarie, în Legislativ a acces PSRM cu 35 de deputați, PDM - cu 30 de parlamentari, Blocul Politic ACUM – cu 26 de mandate, Partidul ”Șor„ – cu 7 parlamentari și 3 deputați neafiliați.