CHIȘINĂU, 20 mai – Sputnik, Sergiu Praporșcic. Expertul economic Veaceslav Ioniță face o analiză a cauzelor care provoacă ambuteiajele în municipiul Chișinău, dar vine și cu un șir de soluții pentru această problemă care a ajuns să-l afecteze practic pe orice locuitor al Capitalei. Iată ce la ce concluzii ajunge Ioniță în studiul "Ambuteiajele sufocă Chișinăul. Interzicerea Virării la Stânga – una dintre soluții", pe care l-a publicat pe protalul viitorul.org.
Un milion de mijloace de transport și aceasta e doar începutul
Expertul susține că, potrivit datelor oficiale, deja în luna aceasta, în Republica Moldova va avea un milion de unități de transport înmatriculate. Deci, peste câteva zile vom avea un milion de vehicule care circulă pe teritoriul țării, dintre care 625 de mii sunt autoturisme. Iar cea mai mare parte din ele este concentrată în municipiul Chișinău.
"În prezent numărul de autovehicule este de peste 5 ori mai mare față de sfârșitul anilor '80 (când a avut loc destrămarea URSS), când numărul lor se ridica la 226 de mii, inclusiv cele înregistrate în stânga Nistrului. Dacă ne uităm la dinamica mașinilor procurate de moldoveni, observăm că avem o dublare a numărului la fiecare 15 ani. Însă, în opinia noastră, următoarea dublare până la două milioane de mijloace de transport se va realiza mult mai repede, în cel mult 10 ani", scrie expertul.
Moldova, atinge nivelul european la numărul de automobile pe cap de locuitor
Veaceslav Ioniță spune că un milion de vehicule este mult prea mult pentru drumurile din țara noastră.
"Creșterea numărului de mașini este realizată practic pe aceeași infrastructură rutieră de acum 30 de ani, iar cel mai afectat este municipiul Chișinău, unde presiunea pe infrastructura drumurilor a crescut de 5-10 ori de la declararea Independenței. Chiar și cu acest număr impresionant de mijloace de transport la capitolul automobile pe cap de locuitor Moldova este mult sub media europeană și chiar și a țărilor din regiune. Însă, dacă la alte capitole nu ne prea grăbim cu apropierea de Europa, atunci la capitolul de autoturisme, totul merge strună și cred că în maximum 10 ani vom atinge nivelul european", afirmă expertul economic.
Moldova: Fiecare a două familie are mașină
"În 2016 Moldova avea 190 de automobile la 1.000 de locuitori, iar în mai 2019 deja va atinge nivelul de 220 de automobile la o mie de locuitori. Astfel, în acest an Republica Moldova mai bate un record: numărul de mașini la 1000 de familii va depășii cifra de 500 de unități, ceea ce înseamnă că fiecare a doua familie dispune de un automobil. Cu astfel de ritmuri, într-o perioadă foarte scurtă, vom depăși nivelul României și ne îndreptăm rapid spre media europeană", constată Veaceslav Ioniță.
Expertul spune că pe viitor va fi și mai rău, adică vom avea mai multe și mașini, și ambuteiaje.
"Dacă cineva crede că ambuteiajele din oraș sunt un coșmar, doresc să vă liniștesc: coșmarul abia începe", spune el.
Expertul punctează mai jos care sunt cauzele din care Moldova nu reușește să rezolve problema ambuteiajelor și chiar vine cu un șir de soluții.
Problema Gâtului de la Carafă
"Oricine știe cât de mare ar fi carafa, dar lichidul din ea curge cu viteza permisă de gâtul subțire. În urbanistică aceasta se cheamă problema Gâtului de carafă. Altfel spus, viteza de deplasare pe un drum este egală cu viteza de deplasare pe cel mai îngust segment.
Anume aceasta este problema drumului cu sens giratoriu de la Gară. Trei artere ale Capitalei (bulevardul Negruzzi, bulevardul Cantemir și strada Albișoara), cu un număr total de 8 benzi, dau într-o singură arteră – bulevardul Gagarin, care are doar de 3 benzi. Și seară de seară, ai același ambuteiaj de mașini, care de pe 3 străzi importante ajunge pe o singură stradă, în drum spre Botanica și ieșirea de est din Chișinău", afirmă Ioniță.
Intersecțiile la nivel – o altă mare problemă a Capitalei
O altă problemă este cea a intersecțiilor de un singur nivel, constată expertul: "Drumul cu sens giratoriu de la TUTUN CTC mai are o problemă majoră (de lângă problema gâtului de carafă): două fluxuri importante de mașini de pe doua artere principale ale orașului se intersectează la același nivel, când ar trebuie să fie cel puțin de două niveluri: poduri, estacade, benzi intrare/ieșire, pentru fluidizarea traficului. Drept consecință: blocaje, riscuri de accidente și polițiști mereu în alertă în zonă", afirmă Ioniță.
Utilizarea contrar destinației a benzilor rutiere
O altă mare problemă care provoacă ambuteiaje în Chișinău este faptul că benzile de circulație sunt folosite ca parcări, de cele mai multe ori șoferii îi parchează în mod neregulamentar mașinile.
"Aici exemplul clasic este o stradă principală a orașului - Bănulescu Bodoni, care are teoretic 3 benzi de circulație, iar în realitate doar una, deoarece celelalte două segmente importante de drum sunt ocupate de mașinile parcate nereglementar. Conform unui studiu mai vechi al IDIS Viitorul, datorită ambuteiajelor pierderile pe oră la un km de drum depășesc 20 de mii de lei. Dumneavoastră știi că, în Moldova, construcția unui m2 de drum costă minimul de 10 ori mai mult față de un m2 de parcare? Cea mai săracă țară din Europa î-și permite să parcheze mașinile pe locuri a căror construcție este de minimul 10 ori mai scumpă decât construcția unei parcări", a spus Ioniță.
Expertul propune stabilirea unei noi interdicții în traficul rutier din Capitală: Interzicerea virării la Stânga
Veaceslav Ioniță are o soluție pentru problema ambuteiajelor din Chișinău: interzicerea virării la stânga pe străzile cu mare trafic.
"Multe orașe, pentru fluidizarea traficului, au interzis pe anumite străzi sau porțiuni de stradă virarea la stânga. Parțial acest lucru este implementat și în municipiul Chișinău pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (intersecția cu strada Eminescu, strada. Armeană etc.)", spune expertul.
El vine cu exemplu intersecției dintre străzile Alecu Russo și Dimo.
"Strada Alecu Russo este o arteră strategică a municipiului Chișinău, care leagă sectorul Ciocana de restul orașului. Din acest motiv au și fost cheltuiți zeci de milioane de lei pentru modernizarea ei și majorarea numărului de benzi până la 6, câte 3 în ambele sensuri.
Însă toată această investiție este anulată de permisiunea de a vira la stânga, în special dinspre sectorul Râșcani spre Ciocana.
Seară de seară poți urmări același tablou. Din 3 benzi spre Ciocana, funcțională este doar una, deoarece o bandă este ocupată de staționarea transportului în comun, iar alta de 1-2 mașini care virează la stânga.
Care este sensul reparației și suplinirea străzii până la 3 benzi într-o singură direcție, dacă ai Problema Gâtului de la Carafă pe segmentul bulevardul Moscova – strada Dimo. Zilnic mii de mașini se înghesuie pe o singură bandă, pentru a se deplasa spre cel mai populat sectorul al Capitalei, iar pe banda din dreapta sunt 2-3 mașini care Virează la Stânga. Pentru cele 2-3 mașini, există soluția bulevardul Moscova - strada Miron Costin, cu virare doar pe dreapta", constată Veaceslav Ioniță.
"Prima soluție simplă și fără costuri care ar permite fluidizarea traficului urban: Interzicerea virării la stânga pe arterele principale ale orașului, evident atunci când există soluții alternative pentru cei care au nevoie să se deplaseze la stânga", conchide expertul.