CHIȘINĂU, 13 mai – Sputnik, E.L. Interpreta a declarat pentru Sputnik că atunci când a trebuit să aleagă între copii și cariera muzicală, alegerea ei a fost în favoarea copiilor, a familiei.
Soprana Tatiana Lisnic, artistă de renume internațional originară din Republica Moldova, stabilită cu traiul în Malta, a revenit acasă pentru a evolua pe scena Operei Naționale din Chișinău. O nouă aniversare a surprins-o pe interpretă aici, ea sărbătorindu-și ziua de naștere în toiul repetițiilor.
Tatiana a fost invitată pentru spectacolul „Stabat Mater” de Gioachino Rossini, care va fi prezentat la 16 mai, în memoria primadonei Maria Bieșu.
Interpreta a mai evoluat în ”Stabat Mater”, dar pentru întâia oară o va face la Chișinău. „Stabat Mater Dolorosa” (tradus din latină: „Stătea Maica îndurerată”) este un imn creștin datând din secolul al 13-lea despre suferința Maicii Domnului în timpul răstignirii lui Iisus Hristos. Există vreo 200 de opere muzicale inspirate de acest imn, inclusiv semnate de cei mai faimoși compozitori clasici și contemporani.
Tatiana Lisnic a spus că a acceptat cu multă căldură invitația, fiindcă Moldova înseamnă pentru ea „acasă”. „Moldova pentru mine este „acasă”. Și familia mea și majoritatea celor dragi cu care am crescut sunt aici, acasă. Nu pot spune că sunt în contact direct cu oamenii cu care am crescut sau cu care m-am format la Chișinău, dar rețelele de socializare ne facilitează comunicarea. Am câțiva prieteni cu care sunt în legătură de când eram la Chișinău și bineînțeles că-mi face plăcere să ne întâlnim, să vorbim. De mică am considerat oamenii mult mai importanți decât orice altceva”, ne-a declarat interpreta.
Întrebată ce gânduri are la revederea Chișinăului, Tatiana Lisnic a oferit un răspuns delicat: ”Chișinăul și „acasă” pentru mine sunt întotdeauna cu mari emoții, pentru că orice revenire este mult așteptată și deja din avion am „fluturi”. Am aceeași emoție de fiecare dată când revin, indiferent ce găsesc. Cred că suntem într-o transformare și mi-aș dori foarte mult ca această transformare să fie în favoarea oamenilor”.
La acestea se adaugă scenele teatrelor de Operă din Cluj, București, Iași, Chișinău ș.a.
Tatiana Lisnic a fost căsătorită cu faimosul tenor maltez Joseph Calleja, ei având o fiică și un fiu, aflați acum la vârsta adolescenței. Interpreta a declarat pentru Sputnik că atunci când a trebuit să aleagă între copii și cariera muzicală, alegerea ei a fost în favoarea copiilor, a familiei. De când copiii au crescut, îi reușește mai bine să îmbine cele două componente ale vieții ei.
Soprana Tatiana Lisnic s-a născut la 11 mai 1974, în satul Cobâlnea, raionul Șoldănești.