CHIȘINĂU, 19 apr – Sputnik. Ministerul Afacerilor Interne al Guvernului de uniune națională din Libia a declarat că suspendă orice cooperare cu Franța, acuzând Parisul de susținerea Armatei Naționale Libiene, condusă de Khalifa Belqasim Haftar.
“Încetăm orice cooperare cu partea franceză în acordurile bilaterale din domeniul securității”, se spune în documentul publicat pe pagina oficială a MAI pe Facebook.
Este vorba inclusiv de acordurile legate de exercițiile militare comune.
Anterior, la Tripoli a avut loc o acțiune de protest față de susținerea pe care ar acorda-o Franța forțelor lui Haftar, care înaintează spre Tripoli, inclusiv prin livrare de arme.
Comandantul Armatei Naționale Libiene, Khalifa Belqasim Haftar, care inițial controla doar partea de Est a țării, le-a ordonat pe 4 aprilie forțelor pe care le conduce să înainteze spre Tripoli ”pentru a-l elibera de teroriști”. La rândul lor, trupele loiale guvernului de la Tripoli au anunțat declanșarea operațiunii “Vulcanul furiei” împotriva forțelor lui Haftar.
Guvernul de la Tripoli a acuzat forțele lui Haftar de atacuri asupra zonelor rezidențiale și de moartea a mai multor civili.
Ministerul Afacerilor Externe al Franței a declarat miercuri că Parisul este îngrijorat de situația din Libia și că Franța este “hotărâtă să continue eforturile alături de poporul libian, partenerii europeni și vecinii Libiei pentru a identifica o soluție optimă a acestui conflict”.
Înlăturarea de la putere a lui Muammar al-Gaddafi în anul 2011 a provocat o criză politică în Libia. În prezent, în această țară există o dualitate a puterii politice. În partea de Est domină parlamentul ales de popor, iar în Vest, în orașul Tripoli, conduce un guvern de consens național cu susținerea ONU și UE, în frunte cu Fayez al-Sarraj.
Autoritățile din partea de Est a țării acționează independent de Tripoli și cooperează cu Armata Națională a Libiei, care duce lupte grele cu insurgenții. ONU propune organizarea unor alegeri generale în Libia în primăvara anului 2019, în urma cărora ar trebui să fie formate organe ale puterii legitime și recunoscute.