Protodiaconul Ion Munteanu combate opiniile unor istorici care afirmă că ziua păcălelilor ar avea origini îndelung disputate și o istorie îndelungată, afirmând că obiceiul farselor este o împletire de obiceiuri populare locale specifice fiecărei ţări cu legende străvechi şi cu ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou şi ulterior a primăverii.
În opina acestuia, originea „sărbătorii" de 1 aprilie ar avea legătură cu divizarea ciclului calendaristic şi semnifică, de fapt, minciuna, ascunderea adevărului, luarea în derâdere a celui mai mare Adevăr și celei mai mari minuni din istoria omenirii — Învierea lui Dumnezeu-Omul Iisus Hristos:
„Cercetând fără nici un fel de părtinire istoria calendarului și evenimentele legate de schimbarea lui, adică divizarea ciclului calendaristic în două stiluri calendaristice, vechi (iulian) și nou (gregorian), am observat că nu există nici o legătură cu ziua de 1 aprilie, care ar fi una a farselor și a glumelor.
Dar am găsit altceva, că această zi, de 1 aprilie, a devenit una a minciunii în legătură cu altceva: a minți, a ascunde adevărul, a înșela, a râde și a glumi pe seama celui mai mare Adevăr și pe seama celei mai mari minuni din istoria omenirii — Învierea lui Dumnezeu-Omul Iisus Hristos".
Protodiaconul explică detaliat într-un amplu articol publicat pe site-ul csf.md de ce Învierea Domnului nu este sărbătorită la o dată fixă:
„Sfintele Paşti, Învierea — sunt temelia şi Taina însăşi a Bisericii. Învierea este un fapt neasemănător şi unic, la care suntem toţi chemaţi și astfel Paştile anual este o preîntruchipare a învierii lumii întregi întru mântuire. De aceea Învierea nu poate fi prăznuită la o data „fixă" din calendar, pentru că ea depășește măsura timpului, nu este numai un eveniment istoric, cum ar fi, de exemplu sărbătoarea Bunei Vestiri sau a Nașterii Domnului, care se prăznuiesc la date fixe… Învierea este pururea veșnicia noastră, este „ziua a opta", adică starea de îndumnezeire, care nu se mai încadrează în limite spațiale și de timp. Paștile este „arvuna învierii" tuturor — vedenia simbolică — începătura încă de acum — a Jertfei celei dumnezeieşti şi a rostului ei pentru viața lumii".
Autorul articolului consideră că anume în legătură cu marele Adevăr al Învierii Domnului „a fost slobozită omenirii „ziua păcălelilor", adică din intenția de a tăgădui acest adevăr, diavolul a lucrat prin supușii lui" pentru a institui minciuna drept „adevăr".
„Am menționat mai sus că data exactă calendaristică a Învierii Domnului Iisus Hristos a rămas şi va rămâne pentru totdeauna pentru istorie necunoscută, în pofida faptului că unele secte au încercat s-o stabilească. Spre exemplu una din ramificaţiile din quatrodecimani (creştinii din părţile Siriei şi ale Asiei Mici comemorau întâi moartea Domnului (Paştile Crucii) la 14 Nisan, apoi sebau Învierea (Paştile Învierii) la 16 Nisan, indiferent de ziua săptămânală în care coincideau aceste date. Adepţii practicii respective se numeau quatrodecimani, fiindcă serbau Paştile odată cu iudeii) pe baza actelor lui Pilat au calculat, că Hristos a pătimit pe 25 martie.
Unul din reprezentanţii acestei orientări la începutul secolului al IV-lea, Tricentiu (împotriva căruia a scris Sfântul Petru al Alexandriei, † 26 noiembrie 311) spunea:
„Noi nu avem nici o treabă cu iudeii şi cu calendarul lor, noi dorim numai un singur lucru: să săvârşim în fiecare an amintirea pătimirii lui Hristos în acel timp, în care au lăsat a săvârşi cei ce singuri au văzut de la început" (adică într-o zi istorică concretă). Erau şi creştini (prin Galia) care sărbătoreau Paştile la dată fixă: la 25 martie şi chiar la 27 martie. În prezent în viața unor secte ca dată aproximativă a răstignirii Mântuitorului Hristos este acceptată ziua de 9 aprilie anul 30 d. Hr. Însă conform unui tradiţional izvor bisericesc şi anume „Следованная Псалтирь", această dată ca zi a Răstignirii, ce a avut loc în al 33-lea an de viaţă al lui Iisus Hristos, cade vineri, 30 martie anul 5533 de la „facerea lumii" (adică la 30 martie anul 25 d. Hr.). De aici devine foarte interesant faptul, că în acest caz „Învierea lui Hristos" cade la 1 aprilie. Iar din Sfânta Evanghelie aflăm, că în această zi (când Hristos a înviat) căpeteniile iudeilor au învăţat pe străjerii, care păzeau mormântul Domnului, să mintă poporul că ucenicii au furat trupul Lui din mormânt:
„Şi, adunându-se ei (căpeteniile iudeilor și arhiereii care au semnat sentința de condamnare la moarte a Mântuitorului) împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de azi" (Matei, 28, 12-15).
Deci au dat bani mulți, nu pur și simplu bani, deoarece pentru un asemenea Adevăr ca cel al ÎNVIERII DOMNULUI ce nu putea fi tăgăduit și în veac nu va putea fi (!!!) ca să te angajezi a-l denatura și a-l lua în derâdere nu se încumeta nimeni pentru „doi bani"… Dar în culmea nebuniei lor au ajuns vrăjmașii să cumpere totul și să-i înșele pe toți: de la mic la mare „…de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca" deci au fost păcăliți toți și poporul de rând și mai-marii lumii „…din Europa… de peste Ocean… şi apoi de pe tot globul…".
Astfel, protodiaconul Ioan Muntean se întreabă dacă nu anume de aici a pornit tradiţia de a considera ziua de 1 aprilie „ziua minciunii, păcălelilor"?
